Web Analytics

Optsprezece elevi canadieni au făcut voluntariat la Şcoala Generală Nr. 16 Piteşti

de | 6.04.2011 22:04 | Actualitate

Elevii din Canada au venit în România printr-un program de călătorii şi studii internaţionale. Ei au fost în număr de 18 şi au fost însoţiţi de trei cadre didactice, liderul fiind profesoara Christine Giles. Ţinta programului a fost „Cetăţenii lumii”. „Aceşti copii doresc să construiască o relaţie de prietenie cu copii din alte ţări, doresc să ajute prin voluntariat, iar câteodată se întorc să verifice dacă ceea ce şi-au propus s-a realizat. În acest sens ei se pregătesc cu câteva luni înainte, fac acţiuni de voluntariat în Canada colectând fonduri din donaţii. În fiecare an sunt 60 de elevi care călătoresc în Europa, Asia, Africa şi America de Sud sub deviza „Copiii ajută copii”, ne-a spus Simona Vişinescu, directoarea Şcolii Generale Nr. 16 „I.L. Caragiale” din Piteşti. De reţinut că elevii din acest an au venit de la „Calgary Academy” şi au vârste cuprinse între 15-16 ani. Ei au zugrăvit intrarea şi holurile de la vestiarele sălii de sport, au vopsit gardul împrejmuitor al şcolii şi au învăţat să pună faianţă şi să o chituiască. Anul trecut au venit la Piteşti tot elevi canadieni din Calgary, însă de la un alt colegiu – „West Island College”.    (M.I.)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii