Poliția Română anunță rezultatele unei ample serii de acțiuni desfășurate în prima jumătate a lunii iulie împotriva persoanelor suspectate de infracțiuni economice. În doar două săptămâni, anchetatorii au instituit sechestre în valoare de peste 42 de milioane de lei, au efectuat zeci de percheziții și au ridicat bunuri importante în cadrul dosarelor penale aflate în lucru.
Zeci de percheziții și măsuri preventive
Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), în perioada 3–16 iulie, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au coordonat 15 operațiuni de amploare desfășurate la nivel național.
În cadrul acestor acțiuni au fost puse în executare 142 de mandate de percheziție domiciliară, iar față de 23 de persoane au fost dispuse măsuri preventive, în dosare care vizează infracțiuni din sfera criminalității economice.
Sechestre de peste 42 de milioane de lei
Pentru recuperarea prejudiciilor produse prin activitățile ilegale investigate, polițiștii au aplicat măsuri asigurătorii asupra unor bunuri și active evaluate la 42.119.407 lei.
Aceste măsuri au fost dispuse în vederea recuperării eventualelor pagube stabilite în cursul anchetelor penale.
Ce au găsit anchetatorii
Pe lângă instituirea sechestrelor, oamenii legii au ridicat numeroase bunuri susceptibile a proveni din activități ilegale sau folosite la comiterea infracțiunilor.
Printre acestea se numără:
- 86 de telefoane mobile;
- 32.680 de țigarete;
- 110 litri de alcool;
- 35.000 de materiale feroase;
- 465 de kilograme de articole pirotehnice;
- 122.174 de lei și 11.105 euro în numerar.
Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate în urma acestor acțiuni depășește 3,19 milioane de lei.


























0 Comentarii