Web Analytics
scris joi, 15.04.2021

O zice primăriţa Lasconi! / La Câmpulung s-au cheltuit 35.000 de euro pentru un pod al CJ

Din trei poduri pe care s-a chinuit să le reabiliteze în mandatul său de primar la Câmpulung, Liviu Țâroiu a nimerit doar unul. Cu chiu, cu vai, adică cu obișnuita întârziere a lucrărilor, care a făcut ca recepția să fie semnată de Elena Lasconi. Obiectivul în cauză este cel de pe DN 73, în zona Apa Sărată, acolo unde doi ani la rând s-a stat la semafor.
Un alt pod avut în vedere este cel din Tabaci, cunoscut ca Podul Ţigăniei sau Podul lui Carol. Lucrările la acesta trebuia să înceapă în urmă cu patru ani, însă divergențe intervenite între Primărie și executant au făcut ca podul să fie și acum în starea de dinainte de licitație. A fost și ocazia pentru ca Țâroiu să mute banii, în jur de 1,7 milioane de lei, către o altă lucrare amânată ani la rândul, cea de modernizare a Pieței Primăriei, însă ceva bani tot s-au consumat cu Podul Țigăniei. Asta fiindcă s-au întocmit documentația cadastrală, o expertiză tehnică și s-a urmărit procedura în vederea ținerii licitației. Doar că… Noul primar, Elena Lasconi, a vrut să includă podul ca obiectiv cu nevoie de finanțare de la Compania Națională de Investiții, însă a descoperit că mai e un hop de trecut. ”Podul trebuie să-l luăm de la Consiliul Județean, că acolo e. Cu el s-au cheltuit circa 35.000 de euro, deși nu e al nostru, bani aruncați pe fereastră”, a dezvăluit primărița Câmpulungului.
Cătălin Ioan Butoiu

O zice primăriţa Lasconi! / La Câmpulung s-au cheltuit 35.000 de euro pentru un pod al CJ

Citește și Liber la exproprieri pentru podul de la Dâmbovicioara

Citește și Podul de la Valea Mare – Ştefăneşti este realizat în procent de 98%

Citește și Primărița de la Câmpulung a trimis Poliția la podul lui Țâroiu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

A murit Gabriel Cotabiță

Muzicianul Gabrieal Cotabiță (69 de ani) a murit, transmite Antena 3. Apropiații susțin că în urmă...

Ultimele articole

A murit Gabriel Cotabiță

Muzicianul Gabrieal Cotabiță (69 de ani) a murit, transmite Antena 3. Apropiații susțin că în urmă...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită