# Doctorul Gupta este chirurg plastician și, deși familia sa are o clinică în India de peste 70 de ani, a ales să se stabilească și să își întemeieze o familie la Pitești
Sidharth Gupta este numele unui medic de origine hindusă care a vrut să plece de mai multe ori din țara noastră, însă care a rămas definitiv în Pitești. Asta după ce a cunoscut-o pe soția sa, o argeșeancă din Mioveni. Acum, dr. Gupta locuiește în cartierul Trivale și are 40 de ani. A absolvit, la Timișoara, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” și s-a specializat în chirurgie plastică și reconstructivă. Are experiență în tratarea pacienților cu arsuri pe o suprafață de peste 30% din corp, iar din 2017 lucrează la Spitalul Județean din Pitești, pe Secția Chirurgie Plastică. Dar iată care este povestea de viață a medicului hindus a cărui familie are o clinică în India, în vreme ce el a ales totuși să profeseze și să se stabilească la Pitești.
„În India, copilul ascultă de părinți”
„Provin dintr-o familie de medici, iar la noi în țară tradiția trebuie să fie continuată. Deși în India, noi, familia mea, avem o clinică privată de 70 de ani, mi-am dorit să fiu inginer. Mi-a plăcut foarte tare matematica. În clasa a XI-a trebuia să hotărăsc: ori medicina, ori matematica. Am ales la început matematica. Familia a discutat cu mine, m-a luat emoțional, că cine continuă tradiția, ce facem cu clinica… După o lună, în urma discuției cu părinții, m-am întors la biochimie. Cum? Foarte simplu: în India, copilul ascultă de părinți. Ce spun părinții noi facem. Cel puțin generația mea este așa. La noi sunt foarte puține locuri la medicină și atunci o opțiune a fost Rusia, acolo unde pleacă foarte mulți tineri indieni la studii. Orașul meu e foarte mic și toți știau că eu trebuie să fac medicină. Într-o zi, la unchiul meu, care are un magazin de piese auto, a venit un distribuitor și i-a spus că își trimite copilul în România să urmeze medicina. Și așa am ajuns în legătură cu ei. Părinții mei s-au documentat, au văzut că era drept condiție limba engleză și am început să facem actele. Așa am ajuns în România, în Timișoara. Așa am început medicina. Începutul a fost foarte greu, cu limba română, pe care nu o cunoșteam. Dar și mai dificil a fost cu mâncarea. Trebuia să gătim noi, studenții. În India gătea mama sau altcineva. Nu știam limba română și nu găseam condimentele, ingredientele care trebuiau. Cam toți studenții indieni plângeau de dor de acasă, pentru că nu fuseseră niciodată plecați de acasă. Sunau după o săptămână că vor să se întoarcă înapoi, acasă. Și eu am sunat că mă duc înapoi, că nu îmi place. Apoi părinții mei mi-au spus că îmi iau bilet de întoarcere, dar măcar să stau o lună, două luni, să văd cum e. În astea două luni mi-am făcut prieteni printre colegi și așa am rămas. Am început să învăț limba română, primele cuvinte fiind ce faci, dar și câteva prostii. Continuam să mă gândesc că, după ce termin medicina, plec înapoi acasă și nu am reușit să învăț limba română prea bine.
Fotografie „indiană” cu doctorul Gupta şi familia
După patru ani m-am întâlnit cu soția mea. Eu eram în anul IV la Medicină generală, ea anul I la Medicină dentară. Am hotărât să plecăm în afară, în Anglia. Eu am plecat, am lucrat câteva luni acolo, iar soția a rămas în țară, pentru că era în anul IV atunci când am plecat eu. M-am întors în India, unde am dat un examen de recunoaștere a studiilor. Mi-am depus actele pentru bursă pentru specialitate. Am luat bursa, mi-a plăcut chirurgia plastică și m-am întors în România. Iar după ce am terminat rezidențiatul m-am dus trei ani în Irlanda, unde a venit și soția mea. A rămas gravidă și ne-am pus întrebarea ce facem cu copilul, că acolo nu aveam pe nimeni. Am venit la Pitești în 2017, în aprilie, în Secția Chirurgie Plastică, soția fiind din Mioveni. Părinții soției ne-au ajutat foarte mult. Soția lucrează acum la o clinică stomatologică din Pitești. Am vrut, inițial, să fac stagiu, să fiu voluntar, nu m-am gândit că aici o să găsesc loc de muncă. Apoi a apărut post de specialitate, am dat examen și am luat.”
„Îmi plac sarmalele, dar și tocănița și zacusca preparate de soția mea”
Așa s-a stabilit dr. Gupta în municipiul reședință de județ, despre care spune că este orașul adoptiv: „Orașul Pitești e un oraș fain, îmi place că totul e aproape aici. Este un oraș mic, nici traficul nu e mare. Eu compar cu Timișoara, am niște prieteni acolo, care pleacă la serviciu la ora 7 și ajung la ora 9. Eu stau în Trivale și în 10 minute ajung la spital. Am timp pentru familie, am timp pentru muncă. Îmi place clima. Și oamenii îmi plac aici, sunt mai altfel, mai buni. Iar secția în care lucrez este foarte bună, colegii m-au ajutat foarte mult, atmosfera este foarte ok”. Deși devine nostalgic când se gândește la locurile natale, mai ales că India a trecut recent prin mari drame în lupta cu pandemia de coronavirus, Sid, cum îi spun prietenii, se simte acasă aici, unde are o familie frumoasă și doi copii, unul de șase și unul de trei ani.
„Simt că mi-am găsit locul, socrii mei ne ajută mult, am familia aici. Copiii mănâncă românește și vorbesc românește. Știu doar câteva cuvinte în indiană. Asta pentru că trebuie ca doi oameni să discute în familie ca un copil să poată învăța foarte bine o limbă. În India nu am mai fost de doi ani, din cauza pandemiei. Simt nevoia să îmi văd familia. Mă tem din cauza pandemiei pentru ai mei, cei din India.” Întrebat dacă s-a mai obișnuit cu gastronomia românească, medicul mărturisește: „Nu mănânc nici acum foarte mult mâncare românească. Din mâncarea românească, mănânc orice, dar fără carne. Îmi plac în mod deosebit sarmalele fără carne, dar și tocănița și zacusca preparate de soția mea. Dar la două-trei zile trebuie să mănânc mâncare indiană, cu condimente”.
Citește și 835 de saci de deşeuri adunate de eco-voluntari de pe cursul râului Argeşel
0 Comentarii