Joi, 29 octombrie, de la ora 15.00, în Sala „Ars Nova” de la Casa Cărții a Centrului Cultural Pitești, va avea loc dialogul cu tema „Poezia va salva Lumea. Dar pe noi?”, în cadrul proiectului „Personalități Culturale”, avându-i invitați pe poeții Valentin Predescu și Conița Lena (Elena Predescu), soț și soție.
Au fost invitați doi poeți de anvergură, de top, ambii membri ai Uniunii Scriitorilor din România, pentru a afla cum e cu putință poezia în familie, dacă se sprijină reciproc, pentru că, ținând cont de cărțile publicate, sunt foarte diferiți ca stil! Poetul Valentin Predescu a debutat în 1971, în revista «Argeș», în timp ce poeta Conița Lena (Elena Predescu) a debutat cu poezie în 1981, cu pseudonimul Eliseea Codreanu. Vom vedea cum și de ce poezia va salva lumea, dar și pe poeți în parte, atunci când unul luptă cu un cancer sau cu riscurile vârstei (celălalt).
Este pentru prima oară când cei doi poeți apar împreună, dar și separat, într-un format video (emisiune).
Valentin Predescu are 80 de ani și s-a născut la 28 iunie 1946, comuna Bascovele, Cotmeana, Argeș. A urmat clasele VIII-X la Liceul „Nicolae Bălcescu”, apoi s-a transferat la „Al. Odobescu, abolvindu-l în 1965. Începe mai multe facultăți, însă nu finalizează studiile universitare. Lucrează temporar la mai multe întreprinderi argeșene.
Poetul Valentin Predescu a debutat cu… proza „Moartea puiului de șarpe” (1969). Debutul poetic are loc în 1970, în revista „Argeș”, sub entuziasta descoperire a poetului Gh. Tomozei, care-i alocă, în 1971, suplimentul „Gustul ierburilor”. De atunci și până azi, a publicat numeroase cărți de versuri, cum ar fi „Cenușa Sagrada”, „Arhitectura puterii”, „Dizgrații. I” ș.a.
Conița Lena (Elena Predescu) s-a născut la 19 iulie 1949, la Titu, Dâmbovița. În 1953, la 4 ani, se stabilește cu părinții, la Ștefănești. A urmat Liceul „Zinca Golescu”, absolvit în 1967. Debutează cu versuri în revista „Sânziana” a Liceului „Zinca Golescu”, sub pseudonimul Elena Dică. Între anii 1981-1985 publică poeme în revista „Luceafărul”, sub îndrumarea poetului Geo Dumitrescu, sub pseudonimul Eliseea Codreanu. Mai apoi public poezie în revistele importante ale țării. Editorial, debutează cu volumul „Ușă de biserică”, prefațat de poemul Marian Drăghici (2005). Primește premii. Mai public volumele de versuri „Kenzo, floare cheală” (2007), „Supradoza, poeme de uscat zilele”, „Un râu negru poemul” etc.
O familie de poeți mari, așadar, cu premii și cronici laudative. Unul scrie poezie tragică (Valentin), iar soția Lena scrie poezie ludică.




























0 Comentarii