Web Analytics

„Numai cei din «înalta societate» au onoare, demnitate, reputaţie?”. Iată cum „luptă” Românica împotriva corupţiei (2)

de | 18.06.2020 13:22 | Dezvăluiri

Reamintesc că, în aprilie 2019, clientul meu P.C. a făcut plângere penală împotriva d-nei judecător Grigore Cristina pentru abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals. Mai reamintesc cititorilor că pe 17 septembrie 2019, într-o altă ședință de judecată, am afirmat că, în opinia mea, doamna judecător este “un magistrat corupt, care face din alb negru şi din negru alb”, însă d-na judecător Grigore, care conducea şedinţa, nici măcar nu și-a ridicat privirea din înscrisul pe care îl avea în faţă, deși eu am continuat susţinerea argumentelor. Vreau să precizez, în legătură cu cele de mai sus, că am avut în vedere prin noţiunea de corupţie o abatere de la normele legale, ale deontologiei profesionale, ale moralei creştine… În acest context, doamna judecător mi-a făcut plângere penală pentru „perturbarea activităţii instanţei”!

Nerepartizarea aleatorie a dosarelor – o mare problemă a justiţiei române

În martie a.c., văzând că nu se întâmplă nimic, am formulat o plângere la procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Piteşti, sesizând tergiversarea cauzei, întrucât toată ancheta constă în audierea a 6 persoane şi ridicarea înregistrării de şedinţă. Văzând că nu mi se răspunde, după trecerea termenului prevăzut de lege, pe 10.04.2020 m-am adresat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu plângere împotriva procurorului general al PCA Pitești. Imediat, procurorii PCA Pitești s-au pus pe treabă, adică m-au citat urgent, direct ca suspect. Ancheta i-a fost încredinţată d-nei procuror Carmen-Mihaela Olaru, cu care, pe vremea când funcţiona la Parchetul Tribunalului Argeş, am avut aprinse dispute profesionale. Nu vreau să cred, însă există posibilitatea ca acesta să fi fost motivul pentru care a fost aleasă de primul procuror. Atenție: nerepartizarea aleatorie a dosarelor în faza de urmărire penală e o mare problemă a justiţiei române, semnalată de CEDO!
Voi devoala, în continuare, „imparţialitatea” cu care a lucrat procurorul de caz, (prilej pentru „Jurnalul” de a titra, în prima parte a acestui material, „Solidaritate de breaslă între magistraţi”- însă prost înţeleasă, îmi permit eu să adaug…).

CamScanner 06-16-2020 11.12.37

Realitate crudă: procurorul nu vede probele apărării

La 05.06.2020 am dat declaraţie în calitate de suspect (important de subliniat, fără să fi consultat dosarul în prealabil). Subliniez însă că, în luna octombrie 2019, Parchetul CA Pitești ceruse și obținuse înregistrarea şedinţei de judecată de la Tribunalul Argeș, însă procurorul de caz nu aminteşte nimic de înregistrare în ordonanţa de suspect!
De ce? Simplu, pentru că este o probă tehnică, irefutabilă, în favoarea mea, care dovedeşte că cele spuse de mine nici măcar nu au fost „auzite” de judecător, necum să fie vorba de „tulburarea ședinței de judecată”!
Mai deducem de aici dispreţul profund al celor două judecătoare faţă de avocatul care pleda în faţa lor. Cred că dacă le-aș fi făcut trădătoare de neam şi ţară ar fi avut aceeaşi „reacţie”!
În legătură cu acest aspect, sunt de precizat următoarele: aşa cum d-na judecător are onoare, demnitate şi reputaţie, la fel are și clientul meu P.C.
Numai doamnele și domnii din “înalta societate” au onoare, demnitate, reputaţie? Oamenii simpli, cum este P.C., cei care muncesc şi îşi câștigă existenţa cu truda mâinilor nu au aşa ceva? Ba eu cred că au – şi uneori poate chiar mai mult decât cei din “înalta societate” – şi de aceea trebuie trataţi şi respectați deopotrivă!
Va urma…
15.06.2020, Av. Gh.Ionescu-John
De ultimă oră: Mi-a fost admisă cererea de trimitere a cauzei la alt Parchet!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii