Următoarea generaţie a modelului Logan, “cu nume de cod” X90, va fi proiectată integral în România, de către inginerii din cadrul Renault Technologie Roumanie, acesta fiind totodată primul automobil al grupului Renault conceput de la zero de ingineri români. Philippe Prevel, cel care acum ocupă funcţia de director al programului Logan la nivel global, a dezvăluit că inginerii români lucrează deja la viitorul Logan, ce va fi lansat pe piaţă peste doi sau trei ani. Iar dacă prima generaţie a fost concepută integral de inginerii francezi, cea de-a doua reprezintă conceptul inginerilor români. Despre noul Logan, gândit acum în Centrul de Cercetare de la Titu, Prevel spune că va avea costuri de producţie mai mici, ceea ce ar putea duce şi la un preţ de achiziţie mai mic. În prezent, cel mai ieftin Logan costă 6.250 de euro, astfel că o posibilă reducere a preţului ar putea apropia maşina de “modelul de 5.000 de euro”, cel sub care s-a lansat brandul în 2004. “Vom căuta cele mai simple soluţii şi vom echipa maşina cu exact ce are nevoie clientul, nimic mai mult. Nu punem tehnologie de dragul tehnologiei”. (C.S.)
FC Argeș Basketball a cedat primul meci la Cluj. „Respect, Pitești!”
Primul meci dintre U BT Cluj-Napoca și FC Argeș Basketball din semifinalele Ligii Naționale de...
27.04.2024 00:47
0 Comentarii