Web Analytics

articol scris marți, 20 august 2024

Noul ambasador al Israelului a sosit la Bucureşti: „Reprezint Israelul în ţara în care s-au născut părinţii mei”

Lior Ben Dor

Noul ambasador al Statului Israel în România, Lior Ben Dor, a sosit la Bucureşti, context în care a subliniat legăturile cu ţara noastră, a transmis, marţi, misiunea diplomatică, relatează Agerpres.

Potrivit sursei citate, părinţii şi bunicii diplomatului au origini româneşti. Mama sa, Bianca, s-a născut şi a crescut în Buhuşi, judeţul Bacău, iar tatăl său s-a născut în oraşul Bacău.

"Este o mare onoare şi o bucurie deosebită pentru mine să fiu ambasador al Statului Israel în România. Sunt foarte mândru să reprezint Israelul în ţara în care s-au născut părinţii şi bunicii mei", a declarat Lior Ben Dor.

Lior Ben Dor este diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Statului Israel din anul 1994. A ocupat diverse funcţii, inclusiv coordonator-şef pentru mass-media şi diplomaţie publică pentru lumea arabă şi director al Departamentului pentru Egipt şi statele magrebiene în perioada 2016 - 2023. Printre responsabilităţile sale s-a numărat şi activitatea de purtător de cuvânt în limba arabă, oferind interviuri şi informări pentru jurnalişti şi instituţii media din lumea arabă, cu precădere de la începutul războiului împotriva organizaţiei teroriste Hamas.

El a reprezentat Israelul în misiuni diplomatice din întreaga lume, ocupând roluri cheie în ţări precum Egipt, Uruguay, Marea Britanie, Argentina şi Brazilia.

Citește și:

Lior Ben Dor este absolvent al Universităţii Bar Ilan, unde a obţinut titlul de doctor. Cea mai recentă misiune a sa în Brazilia "i-a oferit prilejul de a îmbina cunoştinţele sale despre lumea arabă cu experienţa în America Latină, dedicându-se cercetării doctorale asupra comunităţii arabe din Brazilia", arată Ambasada Israelului.

Noul ambasador al Israelului în România "îşi exprimă angajamentul de a consolida şi dezvolta relaţiile bilaterale de excepţie, construite pe baza unei istorii comune şi a legăturilor culturale puternice".

Articol preluat din ziarul Bursa.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bolnavi şi… bolnavi. Diverse

La începutul anilor ’70 eram medic stagiar într-o comună săracă din Moldova. Lumea era cumplit de înapoiată, babele și moșnegii […] Citește!

Pastila de frumos. Ecourile primei ediţii a „Simfoniei Lalelelor”

Vizita la expoziția primei ediții a „Simfoniei Lalelelor” a durat circa o oră și jumătate, în medie, pentru fiecare stand […] Citește!

Lecția de drept. Munca nedeclarată în România. Ce drepturi ai și cum îți recuperezi salariul

Daca lucrezi sau ai lucrat fara un contract individual de munca inregistrat la Inspectoratul Teritorial de Munca, te afli in […] Citește!

Dumitru Tomescu – director Dacia şi AUTORO: „Fiind al doilea în serie, aş fi putut să rămân asistent la facultate, dar am preferat uzina Dacia” (1)

Cristina Rousseau: Stimate d-le Tomescu, vă mai amintiți prima zi când ați intrat pe porțile uzinei Dacia? Tânăr, cu ambiții […] Citește!

Rapiţa se seamănă acum. O fertilizare bine gândită poate face diferenţa de la început

În agricultură, performanța unei culturi se construiește etapă cu etapă. Iar pentru rapița de toamnă, una dintre cele mai importante […] Citește!

Cuvânt şi Taine, o rubrică de pr. dr. Rafael Vintilă. Dialog interdisciplinar: perspective asupra identităţii, adaptabilităţii şi sensului în era inteligenţei artificiale în rândul tinerilor

Cristina-Maria Pescaru este cadru didactic universitar, doctor în sociologie și psihoterapeut sexolog, cu o formare academică interdisciplinară și o experiență […] Citește!

Sfatul psihologului. Frica de eşec

Într-un experiment devenit clasic, oamenii erau invitați să arunce niște inele către un țăruș, de la ce distanță voiau ei. […] Citește!

Dr. Vlad Negru şi dr. Marius Banu au participat la un program dedicat dezvoltării şi managementului afacerilor

În spatele unei clinici care evoluează se află oameni care aleg să înveţe permanent Dr. Vlad Negru și dr. Marius […] Citește!

„Vagonul cu iluzii”, la Centrul Cultural Piteşti

Miercuri, 16 septembrie, de la ora 17.00, în Sala „Ars Nova” de la Casa Cărții a Centrului Cultural Pitești, are […] Citește!

 Regal Auto la Pitești. Dacia 1100 e vedetă

Pentru curioși, dar și pentru pasionații de autovehicule, sâmbătă, 19 septembrie, la Muzeul Județean Argeș va avea loc un Regal Automobilistic, […] Citește!

Deputat Tudor Ionescu: „De Ziua Democraţiei, România nu are ce sărbători!”

De Ziua Internațională a Democrației constatăm că în România această zi a fost golită de conținut. Suntem penultimii în Europa, […] Citește!

SĂNĂTATEA ÎNCEPE CU TINE

O campanie pentru o viaţă mai echilibrată, realizată împreună cu Golden Touch Wellness & Spa Trăim mai mult. Dar trăim […] Citește!

Omul săptămânii

Tiberiu Irimia

Opinie

Bolnavi şi… bolnavi. Diverse

Din ediția tipărită

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!