Cristina Rousseau: Stimate d-le Tomescu, vă mai amintiți prima zi când ați intrat pe porțile uzinei Dacia? Tânăr, cu ambiții mari, ambiții demonstrate mai târziu...
Dumitru Tomescu: Asta se întâmpla în anul 1968. Când am fost prima dată în uzină, nu se numea Întreprinderea de Autoturisme, se numea Uzina „Vasile Tudose”. În 1968 eram în anul cinci de facultate și aveam proiectul de stat la secția de Segmenți. Atunci mi-am făcut stagiul de o lună și ceva. În luna mai trebuia să vin de la București să continui niște probe pe care le începusem la segmenți. S-a întâmplat ca trenul să întârzie, ceea ce a fost spre binele meu. Iată ce s-a întâmplat: trebuia să se inaugureze o cantină pentru muncitori; au fost niște scăpări de gaze, a avut loc o explozie, au murit patru persoane, printre care Nicu Dumitrescu. De fapt, explozia a avut loc fiindcă unul dintre cei patru și-a aprins o țigară. Pe vremea aceea erau la modă cămășile de nylon, acestea li s-au topit pe corp și astfel au murit doi maiștri și doi ingineri. Ultimul care a murit a fost Nicu Dumitrescu, cu toate că a fost dus la tratament în Germania de către firma Goetze. Nicu Dumitrescu era șeful de secție, dar și cel care îmi coordona lucrarea de diplomă. Îți dai seama că dacă aș fi fost în uzină aș fi fost alături de el. Pe la ora 4 am aflat ce s-a întâmplat și mi-am dat seama că Dumnezeu m-a salvat prin simplul fapt că trenul a întârziat. Eu mi-am dat proiectul de stat la București, pentru că eram student la Politehnică. La Pitești, la Autoturisme, era un singur post și eu, fiind al doilea în serie, aș fi putut să rămân asistent la facultate, dar am preferat uzina, pentru că în acea perioadă mă și însurasem cu tovarășa mea de viață, mai precis în februarie 1969. Socrul meu (să-i fie țărâna ușoară!) era director la Banca Națională și avea tangență cu întreprinderile, așa că într-o zi m-a dus la uzină. Director tehnic la uzină era Popa Octavian, care avea birou la Anexa 2.
De ce metalurgia? Ce v-a atras la acest domeniu atât de greu, atât de solicitant și nociv?
- Mă uitam la televizor și mai ales după ce am intrat, în anii de practică, pentru că făceam practica tehnologică în fiecare an, la Hunedoara, la Reșița, și era ceva ieșit din comun și fascinant în același timp. Să știi ce introduci în proces și să nu iasă uneori ce trebuie. E o meserie care nu îți permite să gândești timp îndelungat. Trebuie să iei decizii rapide.
Ați avut aceeași profesie cu doamna, soția dumneavoastră?
- Doamna mea era economistă la Banca Națională. Și iată că suntem împreună de 57 de ani.
Ce frumos! Încă mulți ani împreună!
- Mulțumim!
0 Comentarii