Cristina-Maria Pescaru este cadru didactic universitar, doctor în sociologie și psihoterapeut, cu o formare academică interdisciplinară și o experiență profesională de peste 15 ani în mediul multinațional. Parcursul său profesional se construiește la intersecția dintre sociologie, psihologie, educație, resurse umane, comunicare, religie și economie, oferindu-i o perspectivă integrată asupra individului, relațiilor interumane și transformărilor societății contemporane. În centrul preocupărilor sale se află omul aflat în transformare: modul în care schimbările tehnologice, inteligența artificială, dinamica socială și noile forme de muncă influențează identitatea, relațiile interumane, sănătatea psihologică, sensul vieții și parcursul profesional al noilor generații.
Dr. Preot Profesor Psiho-oncolog Rafael Vintilă: Într-o lume în care inteligența artificială poate extinde aproape nelimitat puterea de cunoaștere și de acțiune a omului, mai poate credința în Dumnezeu să ofere tinerilor un reper pentru identitate, sens și speranță?
Cristina Pescaru, cadru didactic universitar, psihoterapeut: Consider că da. Și, paradoxal, cu cât inteligența artificială va deveni mai performantă, cu atât întrebarea despre Dumnezeu, despre sens și despre ceea ce înseamnă să fii om va deveni mai importantă. Important este să nu ne dăm cu părerea despre religie, personal mă simt foarte bine în mediul monastic. Inteligența artificială ne va putea ajuta să cunoaștem mai mult, să lucrăm mai eficient, să creăm mai repede și să găsim soluții la probleme dintre cele mai complexe.
Dar, oricât de sofisticată ar deveni, ea nu poate trăi în locul nostru și nu poate răspunde în locul nostru la întrebările fundamentale ale existenței: De ce sunt aici? Pentru ce merită să trăiesc? Ce este binele? Pe cine aleg să iubesc? Ce rămâne din mine dincolo de ceea ce pot produce și demonstra? Pentru omul credincios, Dumnezeu nu este o explicație simplă pentru ceea ce încă nu putem înțelege, ci un reper al existenței, al adevărului și al speranței. Credința îi amintește omului că valoarea sa nu este determinată de performanță, de statut, de bani, de imagine sau de validarea celorlalți. Înainte de a fi un profesionist, un cercetător, un antreprenor sau un om de succes, el este o persoană. Iar demnitatea persoanei nu trebuie câștigată prin performanță. Cred că acesta este un mesaj deosebit de important pentru tineri.
Trăim într-o cultură a comparației, în care există tentația de a transforma întreaga existență într-o competiție: cine este mai bun, mai frumos, mai vizibil, mai apreciat, mai performant. Credința propune o altă măsură a omului. Nu îl întreabă doar cât a realizat, ci cine a devenit și cât bine a lăsat în urma lui. Iar în centrul creștinismului se află tocmai această schimbare de perspectivă: iubirea. Hristos nu îi spune omului că trebuie să fie perfect pentru a fi vrednic de iubire, ci îl cheamă să iubească, să ierte, să se ridice după cădere și să nu își piardă sufletul în goana după ceea ce este trecător. Într-o lume în care putem avea mii de conexiuni și, totuși, să ne simțim singuri, acest mesaj este cu atât mai actual. Poate că aceasta este una dintre marile mize ale educației viitorului: să nu formăm doar oameni care știu să utilizeze instrumente puternice, ci oameni suficient de maturi pentru a decide în ce scop le folosesc.
Pentru că o tehnologie foarte puternică, pusă în mâinile unui om fără repere morale, nu garantează progresul. Progresul adevărat începe atunci când puterea este însoțită de responsabilitate. Iar credința poate oferi tocmai această perspectivă a responsabilității. Ne amintește că libertatea nu înseamnă doar să putem face orice, ci să alegem ceea ce este vrednic de făcut. Că iubirea este mai importantă decât competiția. Că iertarea poate fi mai puternică decât resentimentul.
Sunt zodia leu, pun pasiune în tot. Poate că, într-o zi, inteligența artificială va putea genera răspunsuri la aproape orice întrebare.
Dar va rămâne o întrebare pe care fiecare om va trebui să și-o răspundă singur, în fața propriei conștiințe și, pentru omul credincios, în fața lui Dumnezeu: „Ce fac cu darul vieții care mi-a fost încredințat?” Iar aici văd una dintre cele mai frumoase forme de speranță pentru tineri. Nu trebuie să știe astăzi cum va arăta întreaga lor viață. Nu trebuie să aibă toate răspunsurile și nici să controleze viitorul. Au nevoie, mai întâi, de un reper interior, de credință, de valori și de curajul de a merge înainte. Pentru că omul nu este definit numai de ceea ce știe, de ceea ce poate face sau de ceea ce reușește. Este definit și de ceea ce iubește, de ceea ce crede și de binele pe care alege să îl lase în lume. Iar dacă inteligența artificială ne va învăța să facem lucruri pe care astăzi nici nu ni le putem imagina, poate că adevărata provocare a generației viitoare va fi una mult mai veche și, în același timp, infinit mai profundă: să rămână oameni.
-Prof. Dr. Psiho-oncolog Rafael Vintilă: Tinerii trec astăzi prin transformări tehnologice, profesionale și sociale fără precedent. Cum pot deveni mai adaptabili fără să-și piardă identitatea?
Maria Cristina Pescaru, cadru didactic universitar și psihoterapeut: Adaptabilitatea nu înseamnă să te schimbi de fiecare dată când lumea îți cere acest lucru. Înseamnă să poți evolua fără să-ți pierzi nucleul interior.
Aceasta este una dintre cele mai importante competențe ale viitorului: flexibilitatea fără pierderea identității. Profesiile se schimbă, tehnologiile se schimbă, modelele de succes se schimbă, iar tinerii vor fi nevoiți să învețe permanent. Însă schimbarea nu trebuie privită ca o amenințare. Ea poate deveni o formă de dezvoltare. Un tânăr adaptabil nu este cel care nu se teme niciodată de schimbare, ci cel care poate transforma incertitudinea într-o oportunitate de învățare. Nu trebuie să știe exact cum va arăta lumea peste zece sau douăzeci de ani. Trebuie să dobândească suficientă încredere în propriile resurse pentru a ști că va putea învăța din nou atunci când lumea va cere acest lucru. Aș spune chiar că adaptabilitatea este o formă de speranță activă. Înseamnă să privești schimbarea nu ca pe dovada că nu mai există stabilitate, ci ca pe posibilitatea de a descoperi resurse pe care încă nu știai că le ai. Iar tinerii au nevoie să audă un mesaj simplu: nu trebuie să fii pregătit pentru toate schimbările viitorului; trebuie să fii pregătit să înveți, să te ridici și să mergi mai departe.
0 Comentarii