Norris Măgeanu s-a cuplat din nou

de | 19.09.2013 12:10 | Actualitate

# A lăsat-o pe Mădălina Nicolescu pentru Lolo Menghia, sora top-modelului  Catrinel Menghia. Lorena (Lolo, cum o alintă prietenii), sora top-modelului Catrinel Menghia, venită din America pentru a-şi petrece vacanţa de vară în ţară, şi-a întâlnit iubirea vieţii, în persoana câmpulungeanului Norris Măgeanu. Norris, cunoscut ca nepot al celebrului pălărier Măgeanu, a devenit vedetă nu numai în lumea cailor putere, ca pilot de curse, ci şi în lumea showbiz-ului ca prieten al vedetei Corina Dănilă (având cu ea şi un copil), dar şi pentru relaţia sa cu Mădălina, fiica cea mare a preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu.
Lolo este de fel din Iaşi, a studiat Afacerile Internaţionale la Universitatea Nebraska – Lincoln – SUA, şi locuieşte la New York, fiind PR-ul surorii sale Catrinel Menghia (Cat Marlon, sub numele de vedetă la Hollywood, unde filmează pentru noile episoade ale serialului „CSI: Las Vegas”).  Norris nu a dorit să comenteze despărţirea de Mădălina Nicolescu, dar nici despre noua sa relaţie, care nu se ştie dacă este numai una de vacanţă sau una de mai lungă durată. În acelaşi timp, Lorena Menghia şi-a oficializat încă din 31 august relaţia cu Norris, pe un site public de socializare.
Ioana Ştefan

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii