Web Analytics

Noi dovezi că poliţia ştia de sclavii de la Berevoeşti

de | 16.11.2017 12:33 | Dezvăluiri

4 Stefanica# „Poliţistul Manolescu mi-a zis că nu îşi poate băga pielea în saramură”, a declarat, în fața instanței, Ștefania Erica Popescu, sora unuia dintre sclavii de la Berevoești # Sclavi şi rude ale sclavilor de la Berevoeşti confirmă că poliţia ştia şi tolera ce se întâmpla în satul groazei

Ştefănica Erica Popescu, sora unuia dintre sclavii de la Berevoești, răpus de chinuri, în 2015, după 12 ani de sclavie în satul Gămăcești, povestește, pentru Jurnal de Argeș cum a încercat să-și salveze fratele cu ajutorul poliției. Femeia spune că omul legii a refuzat să-i primească plângerea formulată împotriva celor care i-au sechestrat și exploatat fratele și cum, ulterior și concubinul său a fost lipsit de libertate și bătut crunt până la paralizie. Că poliția știa de ani buni despre toate aceste atrocități o spune, tot pentru Jurnal de Argeș și Toma Milea, unul dintre sclavii de la Gămăcești, care-i acuză pe oamenii legii de la Berevoești și Nucșoara nu doar că n-au făcut nimic pentru a opri ororile, ci și că l-au și dat  chiar ei pe mâna romilor atunci când a încercat să se salveze.

4 MileaToma Milea este una dintre victimele a doi dintre stăpânii de sclavi de la Berevoești, Costel Feraru  și Cătălin Furdui și ale rudelor acestora. Bărbatul de 44 de ani povestește cum, din șofer, a ajuns sclav în Gămăcești. „M-au luat forțat de acasă, de la Nucșoara, în 2011, la 38 de ani. Eram dator la ei, că mi-au dat niște bani când a murit mama. M-au prins dator cu 4.000 de lei și nu m-au mai lăsat să plec”, spune bărbatul.
Ani de zile a sperat că, prin muncă, își va achita datoriile și va putea pleca din Gămăcești.
„Prima lună am lucrat bine. Mi-au făcut o hârtie, prin care mi-au mai scăzut din datorie, pe care apoi au aruncat-o. Când am înţeles cum stă treaba şi că dator mă vor scoate tot timpul, am înţeles că singura mea şansă e să fug. Atunci au început şi bătăile: dădeau în mine ca într-un animal. Cu bici, cu bâte cu tot ce nimereau. Am mâncat aşa, bătăi, peste bătăi, de la Feraru Costel și Furdui Cătălin, dar şi de la mulţi ceilați care încă sunt în libertate. Am reuşit să fug de două trei ori, dar m-au adus înapoi. Am ajuns şi-n vârful muntelui și tot m-au găsit. Am mers și 14 ore pe jos, până acasă și m-am trezit cu Feraru Costel și neamurile lui că mă iau înapoi. M-au bătut, și m-au băgat cu forța în mașină”, povesteşte bărbatul pentru Jurnal de Argeş.

„Intraseră pe mână și cu Poliţia Nucșoara, cu domnu’ Iordache”

În puţinele dăţi când a avut şansa să ajungă la Poliţie, a înţeles că din iadul de la Berevoeşti nu se scapă.
„Degeaba sesizam că sesizările nu se băgau în seamă. Puteai să  faci orice, că erau pe mână. Când m-am dus eu la poliție au venit și ei, că au fost anunţaţi: vezi că vine ăsta cu reclamația. Poliția îi anunța. Mă țineau acolo, până veneau și ăştia cu mașinile şi mă luau înapoi. Altădată, nu mai ştiu anul, când am încercat să plec, s-a întâmplat să mă oprească poliţia. Mi-au luat permisul, dar nu m-au lăsat să plec… Normal era să-mi fi dat o dovadă si să mă lase să-mi văd de drum. Nu! M-au ținut acolo până când au venit ei (nr. romii). Primarul de la Berevoești știa și el de toate astea că era nașul lor. Intraseră (n.red. stăpânii de sclavi) pe mână și cu Poliţia de la mine, de la Nucșoara, cu domnu’ Iordache. Îi făceau cinste și când veneau după mine ziceau: du-te și ia-l de acasă”, a mai mărturisit, pentru Jurnal de Argeş, bărbatul.
Faptul că a cerut în zadar ajutorul poliției l-a mărturisit și în fața judecătorului, săptămâna trecută, la Tribunalul Argeș, când a fost citat, de data aceasta, ca martor, într-un alt dosar decât cel în care apare ca parte vătămată, dosar în care inculpați sunt alți stăpâni de sclavi – Grancea Petre, Grancea Laurenţiu, Grancea Alin şi Furdui Ilie Valentin, judecați în stare de arest și Grancea Maria, Onică Cerasela şi Grancea Vasilica, aflate în arest la domiciliu. O speță în care Toma Milea a relatat cum un alt sclav, cunoscut ca Eugen, era bătut, în curte cu o rufă udă.
„Deși am observat aceste lucruri, nu am sesizat organele de poliție deoarece nu avem încredere. După ce inculpatul Feraru a dat în mine, organele de Polție nu au luat nicio măsură, deși cunoșteau ce s-a întâmplat” a declarat, în fața instanței, Toma Milea.
La poliţie a ajuns şi Ştefănica Erica Popescu, sora lui Gheorghe Popescu, unul dintre sclavii de la Berevoeşti, răpus de chinuri şi de boală, respectiv concubina lui Ștefan Neculae, un bărbat care şi el a ajuns să fie sechestrat, dar care a reuşit să fugă din satul groazei, înainte de descinderile din vara anului trecut.  
„Fratele meu a ajuns la ei în urmă cu 14 ani. Au venit după el acasă. L-a recomandat cine l-o fi recomandat că e șofer și mecanic, ne-au promis că-i fac cec, că-l țin bine pe mâncare. Nu știa că odată ajuns acolo, nu mai putea pleca. Când am început noi, de acasă, să ne impacientăm, ne-am dus după el. S-a întâmplat de vreo două-trei ori, abia ne-au dat voie să vorbim cu el: «Mă, Gigi, am auzit că te bat, că te duc la gârlă să le speli rufe la țigănci!». Aflasem că-l punea să spele rufele iarna, iar țiganca stătea pe mal și se uita la el! Ne-a spus mai târziu cum dormea într-o baracă de lemn, pe saltea de paie, pe pături corcoţite, cu haine rupte, corcoţite, ca cerşetorul. Îl trimiteau și după cerşit. Tiganii stăteau în maşină, dar puneau doi-trei ţigănuşi după el, nu-l lăsau singur, să nu fugă. Strângea ce strângea din cerşit, de pe la lumea de prin sat, dar ce aduna nu era pentru el. Ăia căutau în traistă, repede. Ce era bun de mâncare luau ţiganii. El primea, la două trei zile, ce nu le plăcea lor. A încercat să fugă, dar nici n-a apucat să iasă din ţigănia lor. Când a murit băiatul meu, de 37 de ani, a vrut să fugă, dar n-a putut să iasă de acolo, că erau în mafie”, a mărturisit, pentru Jurnal de Argeș, Ștefănica Popescu.

Poliţist: „Nu pot să mă bag, că poate mă mut la Berevoeşti, de ce să mi-i pun în cap?!”

Prea multe, omul n-a putut să le spună, la puținele întâlniri, rudelor. Avea să le povestească, mult mai târziu, în 2015, pe patul de moarte, când nu s-a mai putut face nimic pentru el. Femeia speră ca măcar, acum, în al 12-lea ceas, justiția să-i facă dreptate fratelui mort.
„Cât l-au ținut acolo, nu putea vorbi cu nimeni, că-l luau la bătaie cu pumni, cu lanțuri, cu bâte, cu ce nimereau. Doisprezece ani așa a stat sechestrat. M-am dus eu la poliție, la Godeni și am făcut reclamație, acum 8 ani, după ce am aflat că-l bat. Cu reclamație scrisă de mână. Poliția din Godeni nici n-a vrut să mi-o ia în vedere.  Mi-amintesc și acum ce mi-a zis polițistul ăla, Manolescu: «Eeee, tanti, nu pot eu să-mi bag pielea în saramură! Lasă că vedem noi! Nu pot să mă bag, că poate mă mut la Berevoești, de ce să mi-i pun în cap?!»  Mi-a dat plângerea înapoi! O am şi acum acasă, da’ degeaba o am. S-au dus copiii mei şi la Poliţie, la Berevoeşti şi le-au zis, lasă că luăm noi măsuri. Da’ n-au făcut nimic. Și Poliţia din Berevoeşti, şi primarul din Berevoeşti erau mână în mână cu ţiganii, cu nenorociţii ăştia. Știu de la frate-miu, care mi-a povestit tot când a venit acasă. Când n-a mai putut, săracu’, și au văzut că e bolnav rău de tot, l-au dus la spital, la Piteşti, de frică să nu moară la ei. S-a îmbolnăvit din bătăi. Avea plămânii terminați, inima terminată, avea tumoare la ficat, cancer în gât. De la spital, tot ei l-au adus la noi acasă, l-au trântit lângă nişte tomberoane de la grădina unde am intrarea în casă. S-a întâmplat c-a ieşit noră-mea afară. Când, odată l-a văzut pe Gigi! El i-a făcut semn cu mâna, că nici nu mai putea să vorbească! Nici scările nu le-a putut urca. L-a urcat fii-miu în casă…”, mai spune, pentru Jurnal de Argeș, Ștefănica Popescu, după ce, săptămâna trecută, femeia a mărturisit și în instanță despre încercările eșuate ale ei și ale rudelor ei de a obține sprijinul poliției Godeni și Berevoești pentru fratele său.

„Îi punea ţiganca fusta-n cap şi îl mânjea cu dude”

Gheorghe Popescu a murit în 2015 după 4 luni de când a ajuns acasă. Ștefan Neculae, partenerul Ştefănicăi Popescu, și el victimă a romilor de la Berevoești se chinuie și în ziua de azi după bătăile primite de la romii care l-au sechestrat, chiar dacă a stat în sclavie mult mai puțin. „A ajuns la el, prin intermediul unui fost coleg, şofer. El a stat patru luni şi ceva şi a fugit. A lăsat maşina undeva la Olteniţa, la Orşova şi a fugit. A venit acasă, noaptea, speriat, tremura tot, cu pielea de la degete tăiată şi ridicată, că i-a aruncat cu găleata smălţuită ţiganca când n-a vrut să-i aducă apă din gârlă. Era cu oasele terminate. Apoi, a paralizat pe partea stângă. Ce mi-a povestit e strigător la cer, dincolo de bătăi, ca pe animale, erau umilințele. Îi punea ţiganca fusta-n cap şi îl mânjea cu dude, că aşa aveau ei obiceiul! L-au trimis și pe el la cerșit, dar cu el nu le-a mers, nu mă duc la căpătat că mă fac de râs! Și nu s-a dus. Apoi a reușit să fugă”, mai spune femeia.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole