Web Analytics

Noi acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea răspândirii și limitarea infectării cu virusul SARS COV-2

de | 1.06.2021 12:12 | Actualitate

 În ultimele 24 de ore, au fost organizate și desfășurate 28 de acțiuni punctuale (din care 25 de acțiuni independente ale polițiștilor, 2 acțiuni cu reprezentați ai instituțiilor M.A.I. – jandarmi și pompieri argeșeni, și una cu reprezentanți ai altor instituții), fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. 

Citește și: Polițiștii argeșeni, alături de copiii aflați în suferință. Cadouri și sfaturi de viață, de Ziua Copilului

În ziua precedentă, 125 de societăți comerciale au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți. Au fost verificate, în total, 982 de persoane şi 123 de mijloace de transport în comun. Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.500 de lei, după cum urmează:  

-28 de sancțiuni, în valoare de 500 de lei, ca urmare a nepurtării măștii de protecție în spațiile pentru care există această obligație; 

-două sancțiuni, în valoare de 2.000 de lei, unor persoane care nu au respectat măsura carantinei. 

Citește și: Amenzi de până la 50.000 de lei, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea regulilor de circulație

În ziua de 31 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, care efectuau verificarea persoanelor pentru care a fost instituită măsura izolării sau carantinării la adresa aleasă, au constatat că o femeie de 28 de ani, din București, nu se afla la adresa declarată de carantinare, de pe raza localității Stâlpeni. Ca urmare a celor constatate, femeia a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar situația a fost comunicată D.S.P. Argeș. Tot ieri polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au depistat, pe raza localității Leordeni, un bărbat de 33 de ani, din Crângurile, județul Dâmbovița, care figura în carantină la domiciliu. Ca urmare a celor constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei. 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii