Web Analytics

Polițiștii argeșeni, alături de copiii aflați în suferință. Cadouri și sfaturi de viață, de Ziua Copilului

de | 1.06.2021 10:27 | Actualitate

Ziua Internațională a Copilului a fost marcată și de polițiștii argeșeni, astfel că, astăzi, polițiștii de proximitate au vizitat Centrul de Tip Familial Găvana, din Pitești, unde, au avut ocazia de a pferi cadouri și sfaturi de viață celor mici.

”Contextul pandemic ne-a obligat, și în acest an, să organizăm activități de Ziua Copilului, fără ca cei mici să ne treacă pragul. Ne-am mobilizat din timp, iar în cursul lunii mai, polițiști din cadrul Secției 2 Poliţie Pitești au donat sânge, cu scopul de a-i ajuta pe copiii în suferință.

CITESTE SI De 1 iunie, Ludovic Orban așteaptă copiii în biroul de la Camera Deputaților

Și, pentru că prin natura meseriei, polițiștii cunoșteau anumite cazuri au decis ca bonurile obținute în urma donării de sânge, să fie folosite tot pentru a aduce o raza de speranță în sufletele unor copii.

Astfel, “înarmați” cu diverse produse și o surpriză dulce, polițiștii de proximitate au vizitat Centrul de Tip Familial Găvana, din Pitești. Aici, pe lângă cadourile oferite, polițiștii au stat de vorbă cu copiii și le-au dat diverse sfaturi de viață, dezbătând teme precum: prevenirea violenței, prevenirea săvârșirii de fapte antisociale, prevenirea consumului de droguri, siguranța pe internet, regulile de circulaţie şi altele”, transmite Poliția Argeș.

 

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii