Web Analytics
scris joi, 12.03.2015

Nicolae Gavrilescu, fostul primar al comunei Călinești a fost pus sub control judiciar

După o zi cu descinderi la Primăria Călineşti şi la alte 15 adrese din judeţul Argeş, au fost dispuse şi primele măsuri în dosarele penale care privesc atribuirea frauduloasă a unor contracte de achiziţii publice. Nicolae Gavrilescu, fostul primar al comunei Călinești, a fost pus sub control judiciar. La fel şi administratorul societăţii sale comerciale. Atenţia anchetatorilor este îndreptată şi asupra actualului edil şef de la Călineşti, Gheorghe Ionescu. După ore întregi de audieri, fostul primar Nicolae Gavrilescu şi administratorul societăţii sale comerciale au fost puşi sub control judiciar. Audierile continuă însă în cazul celorlalte persoane aduse  la Parchet, pentru declaraţii. În total, 40 de persoane au dat cu subsemnatul în ancheta în care apar numele fostului şi cel al actualului edil şef de la Călineşti. Descinderile efectuate la cele 16 adrese din Argeş, au fost dispuse în cadrul a două dosare în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, conflict de interese, evaziune fiscală, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, dosare care privesc atribuirea unor contracte de achiziţii publice unor societăţi comerciale controlate de suspecţi, iar prejudiciul pentru care au fost formulate acuzaţiile este de aproximativ 900.000 de lei.
M.I.

Nicolae Gavrilescu, fostul primar al comunei Călinești a fost pus sub control judiciar

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...