Web Analytics
scris duminică, 03.07.2022

Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Justiţiei: “Provocarea este să demonstrăm că justiţia română funcţionează sută la sută pe principiile UE”

Premierul Nicolae Ciucă susţine, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, că el crede în obiective precum justiţia în slujba cetăţeanului şi un sistem modern, eficient, accesibil şi de calitate, care pot fi sprijinite prin PNRR. 

Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Justiţiei: “Provocarea este să demonstrăm că justiţia română funcţionează sută la sută pe principiile UE”

Citește și: Muzeul Național Cotroceni aniversează 31 de ani de existență pe 10 iulie

„Marcată în fiecare an în prima duminică a lunii iulie, Ziua Justiţiei subliniază rolul actului de justiţie, al partenerilor instanţelor de judecată şi al tuturor oamenilor legii în consolidarea statului de drept. Discuţiile purtate recent cu vicepreşedintele Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Věra Jourová, care au vizat şi progresele înregistrate de România în implementarea recomandărilor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, ne încurajează să continuăm demersurile pe care le facem pentru reformarea sistemului de justiţie. Provocarea este să aducem cât mai aproape perspectiva finalizării procesului de monitorizare a României prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) şi să demonstrăm că justiţia română funcţionează sută la sută pe principiile spaţiului de justiţie al Uniunii Europene.

Citește și: Comorile pierdute ale României. Din 2667 de soiuri românești de legume, mai avem 20

Justiţia în slujba cetăţeanului şi un sistem modern, eficient, accesibil şi de calitate, adaptat nevoilor societăţii şi mediului de afaceri – sunt obiective în care cred şi pe care echipa guvernamentală şi le-a asumat prin Programul de Guvernare. Avem posibilitatea să le susţinem acum inclusiv prin proiecte care vor primi finanţare de la bugetul Uniunii Europene, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Citește și: Institutul Pomicol Mărăcineni a pierdut laboratoarele de cercetare

Respectul faţă de lege, adevărul, apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţeanului, imparţialitatea, integritatea şi independenţa corpului judecătoresc şi a tuturor celor aflaţi în slujba legii sunt valori care trebuie să primeze într-un sistem de justiţie adaptat transformărilor profunde petrecute în ultimele trei decenii în societatea românească. La mulţi ani Justiţiei române şi tuturor care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu!”, a afirmat Ciucă, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...