Web Analytics

Nicolae Brânzea se opune transformării Vilei Florica în restaurant şi hotel

de | 26.01.2017 16:23 | Dezvăluiri

6 VilaFlorica

# „Nu vorbim de o tonetă (…). Sigur că există un deranj”, spune Brânzea, referitor la singurele intenţii certe de cumpărare, manifestate de omul de afaceri Cătălin Ciobanu
În urmă cu o săptămână, Simona Brătulescu, vicepreşedintele CJ Argeş, anunţa că au fost reluate negocierile cu moştenitorii Brătienilor pentru achiziţionarea Vilei Florica.

Şi nu oricum, ci pornind de la un preţ mai mic, de 1,7 milioane de euro, adică de la aproape jumătate din preţul avansat iniţial de cei care au, acum, în proprietate, conacul. Cu menţiunea că a fost semnat şi un contract prin care Centrul de Cultură Brătianu (instituţie a CJ Argeş) mai poate funcţiona, gratuit, încă un an, în conacul de la Ştefăneşti. Timp destul, după cum a mărturisit însăşi conducerea CJ Argeş, pentru „a clarifica situaţia Vilei Florica” şi un indiciu clar, am spune noi, că, încă o dată, Consiliul Judeţean n-are niciun motiv să se grăbească s-o cumpere sau să dea negaţie (în sensul că nu îşi exercită dreptul de preemţiune), astfel încât să poată fi vândută pe piaţa liberă.

În contextul în care, la sfârşitul anului trecut, moştenitorii încercau să facă presiuni asupra Consiliului Judeţean, ameninţând că nu mai sunt dispuşi să-i pună la dispoziţie conacul pentru funcţionarea Centrului de Cultură Brătianu, iată-i din nou aşteptând ca instituţia judeţeană să ia o decizie. O aşteptare a cărei explicaţie n-are neapărat legătură cu preţul mai bun pe care l-ar obţine de la CJ (apropiat de cel oferit pe piaţa privată de investitorul piteştean Cătălin Ciobanu – 1,5 milioane de euro), ci, mai degrabă, cu intenţiile patronului Chevrolet CC de a transforma imobilul în hotel şi restaurant.
Nicolae Brânzea, unul dintre cei patru moştenitori ai conacului spune că luna aceasta, a fost făcută o nouă ofertă Ministerului Culturii pentru exercitarea, de către acesta, a dreptului de preemţiune.

„De la acest preţ, de 1,7 milioane euro, în jos nu ne mai ducem”

O nouă ofertă fost înaintată şi Consiliului Judeţean Argeş, instituţie cu care se poartă şi negocieri, pentru că semnalele venite din partea Ministerului Culturii indică, şi pentru 2017, şanse aproape nule ca imobilul să fie achiziţionat la acest nivel. „Noi, moștenitorii, avem intenții destul de accesibile. Există o anumită procedură. Pentru că este monument istoric, ne adresăm întotdeauna Ministerului Culturii să-și exercite dreptul de preemțiune. Din dorința noastră de a avea o reacție totuși constructivă, în sensul de instrumentare a negocierilor, de la 3 milioane, am ajuns la suma de 1,7 milioane euro. Vă imaginați, a scăzut la jumătate. Însă, de aici înainte sigur că lucrurile se vor schimba. Bineînțeles că de la acest preţ, mai jos nu ne mai ducem nicăieri. Am reluat negocierile şi am avut o primă întâlnire cu președintele CJ Argeș care și-a exprimat bunele intenții de a achiziționa vila. Acum, sigur, dumneavoastră trebuie să știți că mai sunt și alți ofertanți din spațiul privat, care vin cu sume mai mari de 1,7 milioane. Am văzut și eu declarația doamnei vicepreședinte. Se pare că dânșii vor ca această achiziție să se facă pe baza unui act normativ. Proiectul  de lege este în Parlament și a primit inclusiv avizul negativ al Ministerului Culturii. Acest drept de preemțiune, dacă și-l asumă Ministerul, are un termen de valabilitate de un an. De fiecare dată, anual, se depune altă documentație, iar se cere dreptul de preemțiune, adică e o situație destul de complexă și complicată. Dacă în anul ăla nu se trece la procedura de negociere, dreptul de preemțiune devine nul. Ori noi suntem ținuți din an, în an, de trei ani încoace, în situația asta, şi avem cheltuieli foarte mari cu casa de avocatură”, explică, pentru Jurnal de Argeş, Nicolae Brânzea.
Din primăvară însă, va fi luată în serios şi vânzarea imobilului pe piaţa privată. „Acum, noi am convenit să mai așteptăm cam până în luna martie, să vedem în ce măsură Consiliul Județean reușește să-și rezolve propria problemă. De partea moștenitorilor există toată dorința, toată bunăvoința, prețul a scăzut, nu putem să fim acuzați că nu dorim ca această vilă să rămână în patrimoniul județului și, bineînțeles, în patrimoniul național, pentru că e vorba de istoria, de 100 de ani, a unei familii politice. Istoria  acestei repetiții, arată că CJ ba îşi asumă, ba nu-şi asumă acest drept. Noi am înțeles că au fost și unele schimbări. Văd că acum sunt unele intenții și probabil că se vor materializa. Din partea noastră a fost întotdeauna o situație delicată. Nici noi, moștenitorii, nu putem să așteptăm la nesfârșit. La vârsta mea, eu am răbdare și pot aștepta, dar gândiți-vă că vorbim de moștenitori care au 86 sau 90 de ani, care au fost destul de înțelegători, exprimându-și dorința să rămână în patrimoniul județului, dar care nu mai pot aştepta”, mai spune Nicolae Brânzea.
Realitatea este că CJ Argeş are tot interesul să tragă de timp, pentru că Centrul de Cultură Brătianu poate funcţiona, în baza reînnoirii contractului, încă un an în Vila Florica. Gratis şi fără stres! „Noi, de trei ani, ca argument de disponibilitate, am lăsat ca Centrul de Cultură Brătianu să funcționeze acolo, nu neapărat gândindu-ne că asta ar însemna că timp de un an nu vor avea niciun interes să o mai cumpere. Am considerat doar că trebuie să funcționeze în Vila Florica, nu ne interesau banii pentru chirie, pentru acces. Și asta este o dovadă că noi credem că există o seriozitate și că nu vorbim de o tonetă într-o intersecție, vorbim de Vila Florica. Nu cred că ne vor lăsa să așteptăm până la sfârșitul anului. Pentru că nu este corect și normal. Vorbim aici de un drept. Sunt repere legislative de așa natură încât să se poată ieși din situația asta. Dar am văzut că și la CJ sunt oameni responsabili”, mai spune Nicolae Brânzea.

„Sunt foarte mulţi interesaţi să achiziţioneze aceasă vilă”

Dacă totuşi Consiliul Judeţean, nu-şi va exercita dreptul de preemţiune asupra Vilei Florica, dar nici nu va da negaţie în acest sens, moştenitorii vor rămâne, în continuare, legaţi de mâini şi de picioare. Ca să poată vinde vila pe piaţa privată, acolo unde singurul concurs de oferte îl arată câştigător pe omul de afaceri Cătălin Ciobanu, dispus să dea pe imobil 1,5 milioane de euro, dar unde Nicolae Brânzea susţine că ar mai exista oferte, moştenitorii au nevoie tocmai de această negaţie care nu mai vine. „Categoric că sunt oferte mai mari şi sunt oameni care  vor ca acolo să întregească domeniul Brătienilor, să redea vilei acea splendoare pe care a avut-o în perioada lui Ionel Brătianu, să fie un centru internaţional. Gândiţi-vă că dincolo de valoarea imobiliară a acestui domeniu (vilă şi parc), vorbim şi de istorie  Sunt foarte mulţi interesaţi să achiziţioneze aceasă vilă şi nu pentru a face din ea hotel şi restaurant, ci un centru de valoare”, mai spune Nicolae Brânzea.

Cătălin Ciobanu: „Eu nu cred că se va materializa ceva cu CJ”

Fostul vicar n-ar vrea să vadă conacul Brătienilor transformat în unitate de alimentaţie publică aşa cum şi-a manifestat intenţia omul de afaceri Cătălin Ciobanu.
„Sigur că există un deranj. Istoria acestui imobil este o istorie a unei case, a unei familii. Aici s-au decis anumite direcţii pentru ţară. Noi am gândit în primul rând să rămână în patrimoniul judeţului. De aceea, pentru noi, prioritatea este CJ. Sau să fim foarte atenţi să ajungă la cineva care să respecte, de ce nu, chiar să păstreze Centrul de Cultură Brătianu acolo, cineva care să-l creioneze ca un centru în care să se facă studii, cercetări, pe istorie, pe evoluţia Familiei Brătianu”, mai spune Brânzea.
Omul de afaceri Cătălin Ciobanu e dispus să aştepte. „Eu nu cred că se va materializa ceva cu CJ nici de data aceasta, dar nu este treaba mea. Dacă o va lua, bine. Dacă nu,  vom vedea atunci. Până atunci, pe mine nu mă mai interesează subiectul. Nu mă mai implic absolut deloc. Când Atmark o să aibă toate negaţiile, o să vină la mine, fiindcă Atmark nu mai are voie să încheie contract cu nimeni pe piaţa privată”, spune Cătălin Ciobanu.
„Oferta făcută de d-l Ciobanu a fost printr-o casă de licitaţie de la care mai sunt şi alte oferte”, spune însă Nicolae Brânzea.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii