Web Analytics

Muzeul Amintirilor din Comunism va fi inaugurat pe 1 aprilie, la Brașov

de | 30.03.2022 10:33 | Actualitate, Cultură

Povestea vieţii de zi cu zi a românilor care au trăit în deceniile de după Al Doilea Război Mondial şi până în 1989 va fi spusă de peste 100 de exponate la Muzeul Amintirilor din Comunism (MAdC), care va fi inaugurat la Braşov, în 1 aprilie.

Colecţia permanentă a MAdC va prezenta fotografii, obiecte şi mărturii care surprind latura personală şi completează datele istorice despre România sub regimul comunist, se arată într-un comunicat remis, luni, AGERPRES. „Fiecare aspect al vieţii cotidiene din comunism, de la cele mai mărunte gesturi si obiecte, la cele mai curajoase acţiuni, au conturat societatea în care trăim astăzi. Ne-am dorit ca muzeul să fie un spaţiu în care să găsim răspunsurile la toate întrebările pe care le pot avea cei născuţi după ’89 şi, în acelaşi timp, să reprezinte o legătură între generaţiile actuale şi cele de părinţi şi bunici, un gest care să aducă mai multă înţelegere şi apreciere”, a declarat, conform sursei citate, Alina Beteringhe, antropolog şi fondatoare a spaţiului muzeal.

Citește și: Legea activităților casnice a fost votată în Parlament

Obiectele şi mărturiile ce vor fi expuse au fost colectate începând cu anul 2021 prin Campania #MAdCesidespretine. Printre acestea se numără atât piese de mobilier, care se regăseau în fiecare casă, precum recamierul sau bibliotecă cu bibelouri, cât şi obiecte casnice şi de decor, dar şi poveşti unice din viaţa oamenilor, cu situaţii neobişnuite, absurde sau comice.

„Pregătim această deschidere încă din 2021. Amenajarea spaţiul muzeului s-a desfăşurat în paralel cu coordonarea a zeci de interviuri. Persoanele care au răspuns invitaţiei noastre de a dona obiecte şi amintiri, în cadrul campaniei #madcesidespretine, ne-au oferit ocazia să trăim odată cu ei momentele prin care au trecut. Sperăm ca emoţia să fie resimţită de toţi vizitatorii care ne trec pragul şi să reprezinte un impuls de a ne povesti la rândul lor experienţele personale”, a precizat, la rândul său, Ioana Bejan – Roată, antreprenor şi fondatoare a Muzeului Amintirilor din Comunism. Muzeul este amenajat în fostul Hotel Capitol din centrul oraşului Braşov, o clădire reprezentativă pentru perioada comunistă, când aici a funcţionat un magazin. Spaţiul cultural va oferi, în aceeaşi clădire, o zonă expoziţională permanentă, o zonă dedicată expoziţiilor temporare, o cafenea care redă atmosfera perioadei comuniste prin selecţia de produse specifice epocii, precum şi un magazin cu suveniruri unicat, care va funcţiona în paralel şi online, pe site-ul www.madc.ro.

Citește și: 30 Martie 1856: A fost încheiat Tratatul de pace de la Paris, punct final în războiul din Crimeea 

Totodată, muzeul va fi un punct de sprijin pentru organizaţiile non-guvernamentale, urmând ca spaţiul să poată fi exploatat în fiecare zi de luni pentru diverse activităţi culturale şi sociale organizate de ONG-urile din România. Pe lângă activitatea turistică pe care o va desfăşura, MAdC îsi propune să participe activ la implicarea si includerea copiilor din medii defavorizate în activităţi culturale si educaţionale, prin realizarea unor parteneriate strategice cu ONG-uri şi direcţii sociale.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Ar trebui in fiecare mare oras din Romania un astfel de muzeu inclusiv in Pitesti.Scolile si liceele ar trebui sa organizeze obligatoriu vizite la aceste muzee pt. ca tinerii sa-si inteleaga trecutul.
    O singura observatie as avea si anume ca, trecutul sa nu fie prezentat tendentios numai in favoarea prezentului.
    Nu a fost totul rau atunci si totul bine acum.
    Fiecare etapa a avut si are si plusuri si minusuri.
    Trebuie ca tinerii sa fie facuti sa discearna si sa compare obiectiv cele doua etape ale istoriei Romaniei.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *