Un număr „Top Secret” de militari câmpulungeni se află, au plecat deja sau vor pleca în curând să-şi slujească patria în teatrul de operaţiuni din Afganistan. Chiar la începutul acestei săptămâni, un alt lot a plecat în misiune pentru şase luni, lot din care fac parte şi mai mulţi musceleni. Ultimii dintre cei plecaţi în misiuni în afara ţării nu au mai avut posibilitatea, ca până acum, de a reprezenta Unitatea de Vânători de Munte din Câmpulung, ci participă la operaţiunile militare din afara graniţelor ţării din partea Unităţii din Curtea de Argeş. Militarii aflaţi deja în teatrul de operaţii din Afganistan au trimis primăriei Câmpulung două mesaje de felicitare cu prilejul Zilelor Municipiului Câmpulung. Primarul Călin Andrei a prezentat cele două mesaje venite din Afganistan la ceremonia oficială din cadrul manifestărilor. „Este un mesaj emoţionant, că, iată, cei care au plecat de curând pentru a sluji sub drapel, departe de ţară, nu au uitat că pe 20 iulie, de Sfântul Ilie, este ziua municipiului Câmpulung.”, a precizat cu satisfacție primarul Andrei.
Ioana Ştefan
România, pe primul loc la Olimpiada Europeană de Geografie. Elevii români au cucerit cinci medalii de aur și trei de argint
România a obținut un rezultat remarcabil la Olimpiada Europeană de Geografie, desfășurată la...



0 Comentarii