Web Analytics
scris luni, 29.03.2021

Moțiunea simplă a PSD la adresa ministrului Adrian Oroș – dezbătută în plenul Camerei Deputaților

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit ca moţiunea simplă a PSD la adresa ministrului Agriculturii Adrian Oros să fie dezbătută luni în plen, de la ora 16.00, iar votul să fie dat miercuri. Moţiunea social-democraţilor este intitulată „Agricultura României este atacată de cel mai periculos dăunător: ministrul Adrian-Nechita OROS!”.

Moțiunea simplă a PSD la adresa ministrului Adrian Oroș – dezbătută în plenul Camerei Deputaților

PSD îi reproşează ministrului Agriculturii că după 17 luni de guvernare nu a învăţat nimic, iar agricultura traversează cea mai neagră perioadă, lucru care nu a fost cauzat doar de pandemie şi secetă, ci în special de incompetenţa lui Adrian Oros.

Domnilor guvernanţi, ţara are nevoie de hrană, iar fermierii au nevoie de susţinere în momente de criză! Şi fermierii sunt tot privaţi şi plătitori de taxe la bugetul de stat, buget pe care l-aţi măcelărit doar pentru interesele dumneavoastră de grup! Fermierii îşi strigă disperarea în stradă, sunt executaţi de bănci şi furnizorii de in-puturi, cu banii din subvenţii şi-au plătit arendele, iar acum nu au bani să înfiinţeze culturile noi de primăvară. Unii dintre ei, pentru a trece iarna şi a pune hrană pe masa copiilor, au început să-şi vândă animalele, utilajele agricole sau chiar şi pământul!

 

CITEȘTE ȘI: Începe judecarea apelului în dosarul „Global Eco Center”

 

S-a ajuns aici pentru că, aşa cum ne arată realitatea momentului, ministrul Adrian OROS nu are experienţa şi priceperea necesară pentru a gestiona multiplele probleme ale agriculturii româneşti. A recunoscut-o chiar dumnealui încă de la începutul mandatului atunci când ne-a anunţat cu stupoare că dânsul «învaţă problemele agriculturii la minister!!!» Iată că după 17 luni de guvernare, nu aţi învăţat nimic, domnule OROS! Agricultura românească condusă de dumneavoastră, traversează cea mai neagră perioadă, iar acest lucru nu a fost cauzat numai de pandemie sau secetă, ci mai ales de incompetenţa, amatorismul şi mitomania de care daţi dovadă. Cu alte cuvinte, este prea mare pălăria Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru capul dumneavoastră, domnule Adrian OROS! Şi nu o spunem noi, ci o spun în cor fermierii români”, arată PSD în textul moţiunii simple.

Social-democraţii îi reproşează lui Adrian Oros că în campania electorală a susţinut că plăteşte despăgubirile către fermieri, însă nu au fost alocaţi banii necesari, ministrul Agriculturii votând împotriva acestui amendament pentru asigurarea sumelor necesare.

 

CITEȘTE ȘI: Când vor începe să circule autobuzele Publitrans spre Bascov, Bradu și Mărăcineni

 

„În plină campanie electorală, anul trecut, nu a existat ieşire publică, la care domnule OROS, să nu le promiteţi fermierilor că aceste sume vor fi cuprinse în Legea Bugetului de Stat şi decontate integral. Ba mai mult, chiar după depunerea pentru a 3-a oară a jurământului de credinţă faţă de ţară şi fermierii ei, le-aţi dat asigurări că plătiţi restul de 10% din despăgubirile pentru culturile de toamnă din 2019 şi pe cele aferente culturilor de primăvară din 2020. Pentru ca mai zilele trecute, mai exact pe 18 martie 2021, să îi anunţaţi sec că nu veţi plăti despăgubirile promise pentru că nu v-au fost alocaţi banii necesari în buget şi «nu aduceţi bani de acasă pentru a vă ţine de promisiuni».

Domnule OROS, nu v-a cerut nici un fermier să aduceţi bani de acasă, deşi din formularea dumneavoastră înţelegem că aţi fi avut suma necesară, ci doar să fi alocat sumele din buget pentru acest lucru. Dar cum să aveţi banii în buget când chiar dumneavoastră, ministrul Agriculturii, aţi votat împotriva amendamentului de alocare a fondurilor necesare pentru plata despăgubirilor? Da, veţi rămâne în istoria agriculturii ţării, ca singurul ministru care a votat împotriva fermierilor români!”, conform sursei citate. 

PSD îi mai aminteşte ministrului Oros că toate programele pentru îmbunătăţirea sectorului de irigaţii în România au fost elaborate înaintea mandatului său şi anume: 

 

CITEȘTE ȘI: Simona Bucura Oprescu (PSD): „Companiile strategice ale statului sunt scoase la mezat!”

 

„- Programul naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii a fost aprobat prin Legea 269/2015, cu o alocare totală multianuală de 1,015 miliarde euro pentru perioada 2016-2020.

– Programul ”Apa gratuită până la punctele de livrare” a fost aprobat prin Legea 133/2017, completată de Legea 130/2018.

– Programul de investiţii  ”Canal magistral Siret–Bărăgan Etapa I“ cuprinzând canalul pe zona acumularea Călimăneşti – Râmna, în lungime de 51,5 km, a fost aprobată prin OUG 4/15.02.2019 preluarea acestui obiectiv de investiţii de către ANIF, pentru efectuarea lucrărilor prevăzute în etapa I. În 2018 fusese realizată o primă investiţie în staţia  SRP5 Haret din Amenajarea Complexă Rugineşti-Pufeşti-Panciu, care asigură nivel de apă pentru irigaţii în această amenajare, prin preluarea apei direct din Canalul Siret-Bărăgan, fiind amplasată la Km 5+200”.

PSD îi mai cere ministrului Agriculturii să legifereze pentru fermierii români, nu pentru cei străini.

Social-democraţii îi mai acuză pe Adrian Oros că prin modificarea legii care vizează vânzarea terenurilor agricole în extravilan vrea să vândă bucată cu bucată terenul rămas în proprietatea românilor.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită