Web Analytics

Simona Bucura Oprescu (PSD): „Companiile strategice ale statului sunt scoase la mezat!”

de | 26.03.2021 10:35 | Actualitate, Politica si Administratie

„Senatul a adoptat proiectul Guvernului #Cîțu pentru modificarea Legii nr.173/2020 inițiată de către PSD privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică.
Astfel, actuala majoritate – formată din PNL, USR PLUS și UDMR – abrogă prevederea privind interzicerea înstrăinării acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale.

 

CITEȘTE ȘI: PNL Argeș: ”Ipocriții din PSD Argeș – președintele CJ și primarul Piteștiului, greșeli de milioane de euro”

De asemenea, se abrogă și o prevedere care prevedea că „se suspendă, pentru o perioadă de 2 ani, orice operaţiuni privind înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la alte societăţi la care statul are calitatea de acţionar, aflate în curs de realizare”. După ce au anunțat că vor să modifice Legea privind vânzarea terenurilor agricole, pentru a facilita accesul străinilor la acestea, actuala putere mai dă un brânci economiei naționale și începe, practic, vânzarea pe bucăți a companiilor strategice ale țării.

 

CITEȘTE ȘI: Consiliul Județean Argeș – anunț cu privire la Planul Judeţean de Gestionare a Deșeurilor

Vorbim aici despre societăți de stat precum Hidroelectrica, CEC Bank, Aeroporturi București, Nuclearelectrica, Transgaz etc. Sunt companii cu zeci de mii de angajați, cu cifre de afaceri foarte mari și care, cu siguranță, vor fi foarte atrăgătoare pentru investitorii străini.
PSD va încerca prin toate mijloacele să oprească acest atentat la siguranța economică a țării, mai ales că alte state – precum SUA, Franța sau Polonia – au interzis orice formă de înstrăinare a companiilor cu profil strategic național, tocmai pentru a-și proteja economiile într-o perioadă extrem de dificilă generată de pandemia de coronavirus.

Oare interesele cui le-or fi slujind actualii guvernanți de dreapta ai României?” 

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Hai lasă dracu vrăjeala, infractorul Dragnea pe care la-ți slujit le vindea de mult!!!