Web Analytics
scris joi, 24.03.2016

Molivişu. Cronologia unui dezastru pe banii Uniunii Europene

Florin Tecău, Pavel Bîrlă și Constantin Dîrzan au mai multe în comun. Iar cea mai importantă trăsătură a celor trei domni e că sunt specialiști autorizați în cuvinte și proiecte fără acoperire. Dacă i-ați fi auzit până acum aproape un an cum vorbeau despre proiectul stațiunii Molivișu ați fi putut jura că acolo se va face capitala ski-ului european și mondial, mai ceva decât Zermatt, Zell am See ori Davos. Cuvinte și detalii pompoase și megalomane, supradoze de siguranță emanată de parcă ar fi venit deja Bill Gates ori Mark Zuckerberg cu o valiză uriașă cu peste 730 miliarde lei vechi, la cât se ridică valoarea proiectului, dintre care cea mai mare parte revine de plată Uniunii Europene. Numai că probabil oficialii de la Bruxelles nu au știut că oficialii noștri sunt balcanici, și asta nu în sensul bun al cuvântului. De ce? Pentru că din cauza numeroaselor nereguli, inclusiv amânări și întârzieri fără număr, proiectul a ajuns dosar la DNA și va fi reziliat, după cum a spus-o săptămâna trecută și Liviu Mușat, directorul ADR Sud Muntenia, și el cercetat de… DNA, dar pentru alte proiecte. Domnul Mușat a declarat în cadrul conferinţei de presă a Consiliului Judeţean că proiectul „Molivişu” nu mai poate continua, odată cu noile instrucţiuni şi proceduri. Mai mult, acesta a afirmat că staţiunea de schi de la Molivişu este vizată de DNA. „Am întrebat la DNA dacă există un dosar privind proiectul şi mi s-a spus că da, încă din 2012”, a afirmat Liviu Muşat. Și, ca într-un film cu două lumi paralele, în timp ce directorul ADR Sud-Muntenia spune că, legal, proiectul „Molivişu” nu va putea fi continuat, deoarece nu mai pot fi accesate fonduri europene în acest sens, preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău, insista că pârtia de schi de la Molivişu se va realiza. „Consiliul Judeţean nu abandonează proiectul. Am intrat în 2012 în proiect, a fost de la început un proiect foarte complex. Sper să găsim soluţii. Este mai bine aşa decât să căutam vinovaţi”, spunea Florin Tecău săptămâna trecută. Nu-i așa că e o declarație demnă de noaptea minții? Sau poate că nu. Poate că domnul Tecău se referea la un proiect Molivișu făcut din piese LEGO… Numai că domnul Tecău, cât și domnii Dîrzan și Bîrlă uită ceva. Uită declarațiile pe care le-au făcut în ultimii doi ani. Declarații ce, combinate cu prezentul dezastruos al proiectului Molivișu, sună penibil cât cuprinde. Sună a praf în ochi, inclusiv în ochii Uniunii Europene. Să facem mai jos cronologia declarațiilor de tot râsul și fără nicio acoperire. 
10 septembrie 2014. „Apreciez că proiectul Molivişu intră în linie dreaptă“, spunea preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău. La rândul său, Constantin Dîrzan, managerul de proiect, declara: „Niciodată nu a stat atât de bine ca acum proiectul. Constructorii au reluat lucrările, dublându-şi capacitatea de lucru, au început cu drumul comunal, care a fost lărgit. Pârtia de schi este defrişată. Din iarnă vom avea prima pârtie de schi la Molivişu, iar până vor fi montate la anul instalaţiile de transport, vrem să închiriem o instalaţie de telescaun“.
Aprilie 2015. Prezenţi în cadrul conferinţei de presă a Consiliului Judeţean Argeş, preşedintele ADI Molivişu, Pavel Bîrlă, şi managerul de proiect, Constantin Dîrzan, se arătau optimişti în ceea ce priveşte şansele de reuşită ale proiectului viitoarei staţiuni montane de la Molivişu: „Proiectul continuă, se derulează şi sigur va fi finalizat”.
Octombrie 2015. Șeful județului pleacă în China o săptămână ca să aducă investitori de acolo în Argeș, spunând inclusiv că va încerca să-i convingă pe oamenii de afaceri din China să vină și să investească în stațiunea de schi de la Molivișu. Au trecut aproape șase luni de la vizita în China și n-am văzut niciun chinez venind la Consiliul Județean Argeș. N-am văzut nici cea mai mică declarație făcută de șansele unei investiții a chinezilor în județul nostru. Probabil că domnul Tecău își dorea mai mult să se plimbe prin China, iar pretextul aducerii investitorilor a fost doar un pretext pe hârtie, ca să i se aprobe deplasarea. Acum, normal ar fi ca toți consilierii județeni să îl întrebe unde sunt investițiile chineze. Și dacă l-ar întreba, probabil că domnul Tecău ar face ochii mici precum ai asiaticilor și gura și mai mică.
Revenind la Molivișu, cu excepția consilierului județean Narcis Sofianu, care a luat atitudine constant vizavi de proiectul-bătaie de joc, nimeni nu a avut reacție. Și, în loc să avem o investiție care să atragă zeci de mii de turiști străini anual și multe miliarde la bugetele locale, avem doar un dezastru pe bani publici. Ce să-i faci, așa e când stai prea mult pe Facebook și uiți să faci ceva pentru dezvoltarea propriului județ, care în afară de minunata excepție numită Dacia, nu mai are alt motor.
Denis Grigorescu

Molivişu. Cronologia unui dezastru pe banii Uniunii Europene

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...