Web Analytics

Modificări importante la concediul pentru creșterea copiilor

de | 30.11.2022 19:56 | Actualitate, Home

Guvernul vrea să extindă perioada de concediu pentru creșterea copilului în cazul celuilalt părinte care nu a solicitat inițial acest drept, fie că este vorba de mama sau de tatăl salariat. Astfel, perioada va crește de la cel puțin o lună la cel puțin două luni din perioada totală a concediului pentru creșterea copilului. Astfel, tatăl salariat va putea beneficia de acest concediu pentru o perioadă de cel puțin două luni, dacă mama optează pentru concediul de creștere a copilului. În situația inversă, mama salariată va putea beneficia de cel puțin două luni din perioada totală a concediului pentru creșterea copilului, dacă cel care a solicitat acest drept a fost tatăl. Schimbările sunt făcute prin Ordonanță de Urgență, motivul fiind acela că România este deja în procedură de infringement pentru netranspunerea în legislația națională a acestor prevederi europene.

Citește și: Deputatul Bălăşoiu, răzbunat de premierul din Luxembourg

O directivă europeană prevede ca taţii să stea obligatoriu cel puţin două luni în concediu parental pentru „crearea timpurie a unei legături între taţi şi copii”. În acelaşi timp, decizia UE obligă angajatorii să le facă program flexibil părinţilor care au copii până în 8 ani. Potrivit noii directive europene, părinţii care au copii până în 8 ani pot cere să lucreze mai puţine ore sau să aibă un program de lucru flexibil.

În plus, părinţii vor avea unele drepturi suplimentare la naşterea unui copil. În primul rând, la venirea micuţului pe lume, taţii vor avea concediu de zece zile, nu de cinci (cu eventuale zece zile suplimentare dacă tatăl are la activ un curs de puericultură absolvit), cum se arată în prezent în legislaţia naţională.

Citește și: Mitică Popescu a împlinit 86 de ani. S-a născut de Sfântul Andrei, dar a fost înregistrat la „Sfat” două zile mai târziu

În plus, directiva europeană prevede şi că îşi vor putea lua concediu de „îngrijitor” şi bunici sau alte rude ale părinţilor care sunt salariaţi şi au acelaşi domiciliu cu copilul abia născut. Totuşi, „exercitarea acestui drept poate fi condiţionată de prezentarea unor dovezi adecvate în conformitate cu dreptul intern sau practicile naţionale”, se arată în document. Şi salariaţii care au în îngrijire o rudă bolnavă pot beneficia de cinci zile libere şi nu una cât este în prezent.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *