Web Analytics

articol scris miercuri, 30 noiembrie 2022

Deputatul Bălăşoiu, răzbunat de premierul din Luxembourg

Deputatul Aurel Bălășoiu s-ar fi simțit răzbunat dacă ar fi fost la Strasbourg, la ședința festivă prilejuită de împlinirea a 70 de ani de existență a Parlamentului European. Invitat să vorbească, alături de alți doi șefi de guverne din state care găzduiesc sedii al PE, Belgia și Franța, premierul gay din Luxembourg, Xavier Bettel, a avut un discurs care ar fi mers la inima alesului argeșean Bălășoiu. Cităm un fragment: ”În timpul celui de-al doilea război mondial, eu n-aș fi avut dreptul să trăiesc, fiindcă sunt liberal, de origine evreu și căsătorit cu un homosexual. Și iată, astăzi, mă aflu în fața dvs, șefi de guverne și europarlamentari, și am dreptul să vorbesc”.

Se știe că premierul Luxembourgului s-a căsătorit în 2015 cu partenerul de viață belgian, arhitectul Gauthier Destenay, devenind astfel primul lider din Uniunea Europeană care se căsătoreşte cu o persoană de acelaşi sex. Iar la nuntă a participat și premierul Belgiei. Revenind la discursul din PE al prim ministrului Bettel, nimeni n-a vociferat sau huiduit, deși în sala de plen se afla o majoritate heterosexuală covârșitoare. Nu știu cum ar fi fost la noi în Parlament, însă la Strasbourg, raportat la orientarea sexuală a fiecăruia, toleranța și diversitatea sunt valori asumate. De exemplu, profesorul polonez Legutko, parlamentar ultraconservator din grupul euroscepticilor, a fost huiduit, atunci când a atacat Parlamentul European, despre care a spus că ”a făcut mult rău Europei” sau că ”Parlamentul a infectat Europa cu spiritul său partizan și că a devenit o mașină politică a stângii”. Iar replica Robertei Metsola, președintele Parlamentului European, nu s-a lăsat așteptată: ”Faptul că v-ați spus punctul de vedere, liber și neîngrădit, tocmai asta demonstrează, domnule profesor Legotka, că PE este o instituție democratică”.

Citește și Deputatul Aurel Bălăşoiu, după scandalul sexual: „Dumnezeu va da o furtună şi îmi va spăla faţa”

Am amintit doar două secvențe despre cum funcționează Parlamentul European, trăite de mine în deplasarea la Strasbourg, unde am fost invitat împreună cu alți trei ziariști, de la TVR, Radio România Actualități și Aleph News. Altfel, mulți, foarte mulți ziariști prezenți la Parlamentul European. Iar Centrul de presă organizat ca la NASA, multimedia și pe două etaje. Însă n-am putut să nu observ că în vreme ce românii erau doar patru, delegația de presă din Polonia număra câteva zeci de jurnaliști la ședința din ziua festivă, la fel și cea croată, cu foarte mulți reprezentanți. Ține într-un fel și de atitudinea, comoditatea sau dezinteresul nostru față de o lume/instituție care ne hotărăște direcția de țară. Stăm bine, în schimb, la paza Parlamentului European. Aproape la fiecare intrare sau filtru de siguranță era un român. E bine și așa…!

Citește și Jihadul s-a amânat. Aurel Bălășoiu, invitat la „nunta de argint”a primarilor

Citește și Alina Gorghiu va iniția o petiție dacă deputatul Bălășoiu nu-și va da demisia din Parlament

Distribuie!

1 Comentariu

  1. In afara e faptul ca ai vrut sa te lauzi ca ai fost in Parlamentul european, ce ai vrut sa spui si sa demonstrezi? Pe bune, nu vreau sa fiu nesimtit cu tine, dar care dracului este mesajul aceste ciorbe de text? Incerc sa fac legatura cu poponarul (sau pedofilul ala, ce-o fi el!) de Balasoiu, dar nu se leaga nimic…

    Reply

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Academicianul Ioan-Aurel Pop, mesaj ferm în emisiunea lui Florentin Țuca: „Cenzura și delictul de opinie nu au loc într-o democrație”

Academicianul Ioan-Aurel Pop, istoric, profesor universitar și fost președinte al Academiei Române, a fost invitat într-o ediție specială a emisiunii […] Citește!

Dr. Tiberiu Irimia: „Vreau să știe toată lumea cine este Piteștiul și de unde pleacă”

Și dr. Tiberiu Irimia, președintele Comisiei de urbanism din Consiliul Local Pitești, a anunțat miercuri, 15 iulie, pe pagina sa […] Citește!

George-Simion-presedinte

AUR anunță că nu va vota noua lege a salarizării publice fără consultări

Reprezentanții AUR s-au întâlnit miercuri cu principalele sindicate pentru a discuta despre noua lege a salarizării. În urma întâlnirii, Alianța […] Citește!

Președintele Nicușor Dan anunță ”sprijinul ferm” al României pentru Kiev

Președintele Nicușor Dan a participat astăzi la Kiev la ceremonia de marcare a Zilei Statalității Ucrainene și a Zilei Botezului […] Citește!

Gândaci și mizerie în gențile unor livratori de mâncare. ANPC avertizează

Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au oprit din activitate mai mulți livratori de mâncare după ce au descoperit condiții grave […] Citește!

Caniculă şi temperaturi tropicale, până sâmbătă seară / Temperaturile vor ajunge la 37 de grade Celsius 

Meteorologii anunţă un nou val de căldură, care va aduce în mai multe zone temperaturi de până la 37 de […] Citește!

Un român a murit şi altul a fost rănit în incendiul care s-a produs la o clădire din Bruxelles

Un cetăţean român a murit şi altul a fost rănit în incendiul care s-a produs la o clădire aflată în […] Citește!

Consultarea publică pentru centrul Piteștiului s-a încheiat. Comunitatea și-a spus cuvântul

Miercuri a avut loc dezbaterea generală dedicată concursului internațional de soluții „Zona Centrală Pitești”, pentru a identifica cele mai bune […] Citește!

Dr. Dan Manu s-a pensionat după 29 de ani la conducerea Medicinei Legale din Argeş: „Vreau să fac ceea ce n-am făcut toată viaţa”

După 36 de ani de activitate în medicina legală de la Spitalul Județean Argeș și 29 de ani la conducerea […] Citește!

Bărbat rănit de un utilaj în comuna Mioarele. A fost transportat la spital

Un bărbat a fost rănit, marți după-amiază, în satul Mățău din comuna Mioarele, după un incident în care a fost […] Citește!

O nouă monografie despre Boteni, la Centrul Cultural Piteşti

Joi, 16 iulie, de la ora 15.00, în Sala „Ars Nova” de la Casa Cărții de la Centrul Cultural Pitești, […] Citește!

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Duminică seara am fost spectator în centrul Piteștiului la Festivalul „Carpați”. Aproape o oră am stat, nu departe de scenă, […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Din ediția tipărită

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!