Web Analytics

articol scris miercuri, 11 mai 2022

Miştocraţie la Inspectoratul Şcolar. Au schimbat pe Tandea cu Mandea

Eșuată în șanțul fără funcții, după organizarea mizerabilă a Olimpiadei naționale de engleză, fostei șefe a învățământului argeșean i se caută acum, în regim de extremă urgență, o dregătorie. În loc să se întoarcă la catedră și să bată mătănii vreo câțiva ani, chiar în limba lui Shakespeare, dacă tot a făcut-o de râs, doamna Alina Manea va fi promovată. Cel puțin așa am înțeles la recenta conferință județeană a PNL, că va fi pusă cu macaraua competenței într-o funcție importantă la Ministerul Educației. Pe surse, se spune că în cel mai rău caz va primi un post de consilier al ministrului, iar în cel mai fericit scenariu - un post de secretar de stat. C-așa e la noi, dacă ești incompetent dovedit și faci Piteștiul și Argeșul de râs, ești promovat!

Însă nu doar despre doamna Alina Manea voiam să vorbesc în editorialul de azi, ci și despre opțiunea PSD pentru postul de șef al învățământului argeșean. Despre eternul și fascinantul Titi Tudosoiu, care a mai deținut această funcție ani buni și n-a lăsat vreo dâră de meritocrație sau performanță în urma sa. Domnul Tudosoiu a devenit unicul social-democrat pe acest post, cam cum e fundașul dreapta Costinel Tofan la FC Argeș. Indiferent câte gafe face, nu se grăbește nimeni să-i aducă un concurent în echipă. Titi Tudosoiu e din specia tinerilor îmbătrâniți deja în funcții, e omul căruia trebuie să i se găsească același post, ori de câte ori partidul intră la guvernare. Altfel, fără funcția de șef al IȘJ Argeș, devine caz politic și social. Și e jale mare, mai mare decât războiul din Ucraina.

Citește și IŞJ Argeş a pierdut procesul pentru anularea amenzilor date pentru discriminare

Păcat că PSD are o singură resursă umană pe postul de inspector școlar general, pe Dumitru Tudosoiu! A cărui (re)numire vine după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a sancționat IȘJ Argeș pentru cea mai mare barbarie din istoria învățământului gimnazial de după Revoluție. E vorba de incitarea la protest instituțional, belicos și inuman împotriva unui elev cu nevoi speciale, diagnosticat cu ADHD. Iar șef al IȘJ Argeș din anul 2016, când elevi cu pancarte au ieșit pe holul Școlii ”I.L Caragiale” din Pitești să protesteze împotriva unui coleg al lor, caz unic în UE, era același Dumitru Tudosoiu.

Cum spuneam, ÎCCJ a menținut definitiv amenzile date de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în această speță, inclusiv pe cea împotriva Inspectoratului Școlar Județean Argeș, condus atunci de același domn Tudosoiu. Scos acum din cutiuță, ca nou și apretat, pentru funcția de inspector școlar general. Cu ce e mai breaz dl Dumitru Tudosoiu decât d-na Alina Manea? Cu nimic. Fiindcă după sentința definitivă a ÎCCJ, barbaria de protest a unor elevi împotriva unui coleg are toate șansele să devină studiu de caz în UE la capitolul discriminare.

Citește și Școala I.L.Caragiale și ISJ Argeș, amendate pentru discriminarea puștiului care și-a amenințat colegii

Distribuie!

2 Comentarii

  1. Cum de va permiteti domnule ziarist sa-l desconsiderati pe domnul Tudosoiu viitorul viceprimar al Pitestiului ? Chiar asa ? Poi daca are merite sa fie viceprimar cum vrea PSD-ul de ce nu ar avea merite sa fie inspector scolar ?

    Răspuns
  2. Sesizez că doriți să dați impresia de imparțialitate. De aceea, ați invocat numele a doi profesori, unul din PNL, celălalt din PSD. Dar apropo de corectitudine… de ce nu ați luat atitudine atunci când la conducerea ISJ Argeș a fost numită dna Murguleț, o ilustră anonimă, adusă din afara județului? Să înțelegem că la acel moment, când nu debutase PNL-izarea învățământului din județ, resursa umană a acestui partid în rândul profesorilor nu era mulțumitoare? Nu pot uita cum majoritatea ziariștilor de pe la noi au prezentat numirea acestei dudui ca un mare câștig pentru învățământul argeșean. Pe bune? Vă atașez articolul blând pe care l-ați scris la înscăunarea unei individe care nu avea ce căuta în fruntea unui inspectorat școlar.

    https://jurnaluldearges.ro/argeseanca-liliana-murgulet-noul-inspector-scolar-general-al-judetului-102908/

    Cei care i-au citit CV-ul, au dedus că este o numire numai pe criterii politice. S-a văzut valoarea acesteia, atunci când a amestecat în mod grosolan treburile educației cu cele ale politicii. De aceea, chiar cei care au înscăunat-o n-au știut cum să o elibereze mai repede din funcție. Pe mine nu mă interesează răfuielile din interiorul acestui partid, căreia i-a căzut victimă și această doamnă, dar după debarcare am aflat cu toții că singurul “merit” al dânsei a fost deținerea funcției de dirigintă a odraslei dlui Orban.
    Să revin la articolul de astăzi. Eu nu lucrez în învățământ și nu-i cunosc nici pe Manea, nici pe Tudosoiu, dar îmi place să mă documentez din presa online sau din anumite luări de poziție de pe FB. De aceea, vă întreb dle Grigore, de ce în ziua numirii dlui Tudosoiu a fost o explozie de bucurie pe FB, iar articolul despre numirea sa a fost distribuit într-un număr foarte mare? De ce foarte puțini spre deloc au deplâns plecarea dnei Manea? Ca să nu mai spun că la plecarea lu’ Murguleț a fost o mare bucurie chiar și printre PNL-iști. Vă spun eu de ce nu a fost regretată doamna Manea. Pentru că a pus umărul la penelizarea învățământului din județul nostru. Dlui Tudosoiu nu i se poate reproșa faptul că a pesedizat conducerile din subordine, altminteri dna Dumitrașcu Cătălina (fost membru PDL, actual membru PNL) nu ar fi avut șansă să promoveze în 2017 examenul pentru funcția de director.
    Și apropo de comentariile favorabile pe care le-am auzit sau le-am citit la adresa lui Tudosoiu, în aceste ultime zile. Am tras concluzia că în fruntea învățământului argeșean a fost numit un profesor care a confirmat anterior pe această funcție. Mai mult, am citit printre rânduri că exista dorința din partea profesorilor cu privire revenirea lui Tudosoiu. De ce majoritatea au avut curajul să scrie că este “omul potrivit la locul potrivit”?

    M-am gândit cine ar avea de câștigat din aruncarea cu noroi și în Manea și în Tudosoiu. Nu cumva e tot doamna aceea din PNL, via PDL, care-și linge rănile, la fel ca în ultimii doi ani, că nu reușește să ajungă în vârf? Și care nu s-a remarcat ca profesor, ci ca un politician de carton, așa cum am văzut în ședințele online ale Consiliului Local Pitești?

    Răspuns

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Dunărea, la un nivel îngrijorător de scăzut: Debitul este de aproape trei ori mai mic decât normalul lunii noiembrie

Dunărea continuă să înregistreze debite extrem de reduse pentru această perioadă a anului, iar prognozele hidrologilor nu indică o îmbunătățire […] Citește!

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Ministrul Energiei anunță un pact pe 10 direcții strategice: Investițiile în energie cer orizonturi de ani de zile

Ministrul energiei, Dumitru Chisăliță, a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că a pregătit PActul pentru Energie, conceput pe 10 direcții principale. […] Citește!

Premii uriașe la Loto, duminică, 8 noiembrie. Peste 3,47 milioane de lei la 6/49

Românii care își încearcă norocul la loterie au din nou șansa de a câștiga premii importante la tragerile programate duminică, […] Citește!

Peste 600.000 de oameni, fără curent electric după un atac al Rusiei în Ucraina

Un bombardament rusesc asupra infrastructurii energetice din regiunea Dnipropetrovsk, Ucraina, a provocat întreruperea alimentării cu energie electrică pentru peste 600.000 […] Citește!

Biblioteca dintr-un oraș din România s-a închis. Singura angajată și-a dat demisia

Biblioteca publică din Luduș, județul Mureș, și-a suspendat temporar activitatea după ce singura angajată rămasă și-a dat demisia. Situația îi […] Citește!

A vrut să intre în Poliție, dar a ajuns în arest: Candidatul prins cu dispozitive de copiat la Câmpina a fost reținut

Candidatul prins în timp ce încerca să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete