Web Analytics

articol scris miercuri, 16 iulie 2025

Mircea Lucescu a spus când va pleca de la națională

Potrivit As.ro, Mircea Lucescu a hotărât să plece de la echipa națională după Cupa Mondială din 2026, indiferent de rezultatele pe care le va obține România până atunci.

Mircea Lucescu ar rămâne, așadar, pentru ultimele patru meciuri din preliminariile Mondialului, dar și pentru eventualul baraj de la sfârșitul lunii martie a anului viitor, la care România va fi prezentă în proporție de 99%.

În cazul necalificării la Mondial, Mircea Lucescu ar fi decis să se despartă de Federație imediat după baraj, la începutul lunii aprilie a anului 2026. Dacă va duce România la Mondial, selecționerul va pleca după turneul final care se dispută în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.

Sursa citată notează că Federația Română de Fotbal a stabilit deja prioritatea pentru înlocuirea lui Mircea Lucescu.

Ar fi vorba despre Edi Iordănescu, selecționerul care a dus România la EURO și a plecat imediat după turneul final. Tehnicianul a stat liber de contract un an, iar în această vară a preluat-o pe Legia Varșovia.

Citește și: Universitatea Craiova, atac devastator împotriva unui arbitru: „Fotbalul nu este jucăria nimănui!”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

România, pe locul doi în UE la mortalitatea cauzată de bolile cardiovasculare. Comisia Europeană propune controale preventive mai accesibile

Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în România, unde mortalitatea asociată acestor afecțiuni este mult peste media Uniunii Europene. […] Citește!

Gheorghe Hagi a anunțat lista preliminară a stranierilor pentru ultimele două meciuri ale României din Liga Națiunilor

Selecționerul României, Gheorghe Hagi, a anunțat lista preliminară a stranierilor luați în calcul pentru ultimele două meciuri ale naționalei din […] Citește!

Pitești. Minor de la un centru familial, căutat de poliție. L-ați văzut?

Polițiștii din cadrul Secției 4 Pitești au fost sesizați duminică, 25 octombrie,că minorul BURULEA DARIUS-MARIUS, în vârstăde 16 ani, a […] Citește!

Șapte femei îl acuză pe fiul lui Tudorel Toader de infracțiuni sexuale. O studentă ar fi renunțat la facultate după două violuri reclamate

Șapte femei apar ca victime în dosarul în care Alexandru Ionuț Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader și […] Citește!

Pitești. Onoare Armatei României, de ziua ei. Gentea: „Suntem recunoscători”

Reprezentanți la vârf ai administrației județene și locale, în frunte cu prefectul Sebastian Nedelcu și cu primarul Cristian Gentea, au […] Citește!

Un ambulanțier de 58 de ani a murit în timpul serviciului, după 21 de stopuri cardiace

Un ambulanțier în vârstă de 58 de ani a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce i s-a […] Citește!

Salvați în ultima clipă din Munții Maramureșului: Doi ucraineni, recuperați noaptea de salvamontiști după ce au trecut granița

O intervenție dificilă, desfășurată pe timpul nopții în Munții Maramureșului, s-a încheiat cu salvarea a doi cetățeni ucraineni care trecuseră […] Citește!

A intrat cu SUV-ul direct pe plajă, la Cap Aurora. O femeie de 51 de ani, amendată cu 10.000 de lei după ce imaginile au ajuns pe internet

O plimbare cu mașina pe nisipul unei plaje de pe litoralul românesc s-a încheiat cu o sancțiune de 10.000 de […] Citește!

Haos pe aeroportul din Amsterdam: Aproape 90 de zboruri anulate din cauza furtunii Boelo

Probleme majore pentru călătorii care aveau programate zboruri duminică, 25 octombrie, de pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. Vântul puternic adus […] Citește!

Urmărire ca în filme pe străzile din Pitești! Un șofer băut a abandonat mașina și a fugit de polițiști

Un control rutier în municipiul Pitești s-a transformat într-o urmărire pe jos, după ce un șofer a încercat să scape […] Citește!

Comuna Țițești își onorează familiile: 20 de cupluri, sărbătorite pentru 50 de ani de viață împreună

O jumătate de secol împreună înseamnă mai mult decât o aniversare. Înseamnă familii întemeiate, copii crescuți, greutăți depășite și o […] Citește!

Depistat de polițiștii din Mioveni conducând sub influența alcoolului

Sâmbătă, 24 octombrie, polițiștii din Mioveni au depistat un bărbat în vârstă de 28 de ani, localnic, care conducea băut […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Ilie Bolojan, premierul care a avut alte urgențe decât România

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete