Web Analytics

articol scris joi, 19 octombrie 2023

Ministrul Pădurilor, sesizat despre chefurile din cabanele Direcţiei Silvice Argeş

Dezvăluirile făcute, pe 1 octombrie, de publicația ,,Gazeta de perete”, care apare în Vrancea, a provocat un întreg scandal care a cuprins și județul nostru. Asta pentru că, potrivit acestei surse, Armand Chiriloiu, șeful Direcției Silvice Argeș, ar fi luat parte la o petrecere deocheată la o fostă vilă a lui Ceaușescu de la Soveja, în Vrancea, acolo unde oaspeților veniți la vânătoare le-a fost „servită” și o brunetă voluptoasă. Contactat de Jurnalul de Argeș, Armand Chiriloiu a susținut că ar fi plecat cu două zile înainte și n-ar fi luat parte la petrecerea respectivă, însă chefuri de VIP-uri, care după ce petrec în cabanele silvicului uită să mai și plătească, se practică și în Argeș. Cel puțin asta a putut afla recent ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.

Faptele i-au fost prezentate ministrului Fechet în septembrie 2023 într-un memoriu din care reproducem câteva fragmente.
„Rog să se verifice la cabanele Mozacu, Nucșoara, Valea Iașiului, Vâlsan și Valea cu Pești, toate aflate în administrarea Direcției Silvice Argeș, pe întreaga perioadă în care acestea au fost incluse în circuitul turistic, următoarele:
a) Corelarea între plata aferentă închirierii cabanelor și consumurile de energie electrică aferente perioadelor de închiriere. Se va observa faptul că nu există încasări provenite din închirierea cabanelor, deși consumurile de energie electrică înregistrate în marea majoritate a weekend-urilor sunt considerabile. Aceste anomalii se datorează faptului că directorul Armand Chiriloiu și acoliții lui, ca și o serie de oameni de afaceri și persoane influente din județ și nu numai, au folosit cabanele fără să achite contravaloarea închirierii.
b) Salariul personalului de la aceste cabane și pontajele lor.
c) Consumul de lemne folosite de centralele termice ale acestor cabane și modul în care a fost justificat acest consum, din moment ce cabanele nu figurează ca fiind închiriate, deși energie electrică și lemne s-au consumat în cantități enorme”,
se arată în sesizarea al cărei destinatar este ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Citește și Şeful Direcţiei Silvice Argeş a ajuns la „Gazeta de perete”. Armand Chiriloiu, acuzat că a participat la o petrecere deocheată, cu sex pe bani, alături de omologul său din Vrancea!

Citește și „De ce să mă tem de Chiriloiu? De chinezi mi-e mai teamă!”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperire macabră. Rămășițe umane găsite de autoritățile bulgare în urma navei lovite de dronă pe largul României

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, Parchetul din Varna a anunțat că au fost descoperite rămășițe umane pe nava lovită acum 15 […] Citește!

Când se va liberaliza prețul gazelor naturale. Explicațiile ministrului Energiei

Liberalizarea pieței gazelor naturale din România necesită o perioadă de pregătire și măsuri de tranziție, astfel încât schimbările să nu […] Citește!

Polițiștii efectuează peste 70 de percheziţii, în cadrul operațiunii Jupiter, care vizează în special persoanele care deţin ilegal arme şi muniţii

”În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al […] Citește!

Ajutoarele la energie devin „și mai țintite”: Registrul consumatorilor vulnerabili, prioritatea Guvernului

Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, spune că prioritatea Guvernului este un registru al consumatorilor vulnerabili, bazat pe o evaluare corectă. Ajutorul […] Citește!

MAI denunță o campanie de manipulare: Postări false ar urmări să provoace tensiuni între cetățeni și forțele de ordine

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) avertizează asupra apariției unei campanii de dezinformare în mediul online, prin care sunt distribuite mesaje ce […] Citește!

Update. Ce zice Poliția despre accidentul de la Mărăcineni

IPJ Argeș au revenit cu noi informații în legătură cu accidentul petrecut sâmbătă, 7 noiembrie 2026, în comuna Mărăcineni. Polițiștii […] Citește!

Ministrul Apărării cere verificări după ce o femeie a fost atacată cu cuțitul de soțul militar

Ministrul Apărării, Radu Oprea, reacționează după ce o femeie a fost atacată cu un cuțit la Caracal, presupusul agresor fiind […] Citește!

Pitești. Moartea unui comis voiajor, la „Davila”

Sâmbătă, 7 iunie 2026, începând cu ora 19:00, la Sala Mare a teatrului „Alexandru Davila”, are loc piesa de teatru […] Citește!

Hagi a anunțat lotul României pentru Polonia și Bosnia! Doi jucători pot debuta la națională

Selecționerul Gheorghe Hagi a anunțat lotul de 26 de jucători convocați pentru ultimele două partide ale României din grupa Ligii […] Citește!

Președintele Paraguayului, demis după prăbușirea unei bănci. Milioane de clienți nu își pot accesa economiile

Senatul Paraguayului a votat pentru destituirea președintelui Santiago Peña, aflat sub anchetă penală în urma prăbușirii Ueno Bank, o instituție […] Citește!

A amenințat că aruncă un tren în aer. Amendă de 4.000 de lei pentru un bărbat de 62 de ani

Un bărbat de 62 de ani din județul Bistrița-Năsăud a pus autoritățile în alertă după ce a sunat la 112 […] Citește!

Argeș. Accident rutier la Mărăcineni

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, a avut loc un accident rutier dintre două autoturisme în comuna Mărăcineni. La fața locului s-au […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete