Ministrul Agriculturii Daniel Constantin, a fost săptămâna trecută în Pitești pentru a inaugura un stand de produse româneşti. Prin acest proiect, intenţia ministrului este de a sprijini producătorii autohtoni, astfel încât aceştia să poată comercializa fructe și legume românești în marile lanţuri de supermarketuri.
„Tendinţa este ca oamenii să mănânce din ce în ce mai sănătos, iar ei au mare încredere în producătorii din zona unde locuiesc. Argeşenii ştiu că în judeţul lor se produc legume şi fructe de foarte bună calitate, motiv pentru care şi-ar dori să vadă aceste produse în magazinele de unde îşi fac cumpărăturile. Dorinţa noastră este ca aceste magazine să amenajeze standuri specializate unde să se poată găsi fructe şi legume sănătoase, de producţie locală. Sigur că, pentru asta este necesară o activitate de sortare, de ambalare, dar ne-am gândit şi la acest aspect, intenţionând să creăm o reţea de depozite pentru aceste produse. Unul dintre aceste depozite va fi şi la Piteşti.” – a declarat Daniel Constantin.
Prioritatea ministrului agriculturii Daniel Constantin – depozitele pentru producătorii agricoli
Ministrul Agriculturii a mai declarat că sunt două proiecte mari pe care îşi doreşte să le ducă la îndeplinire. Este vorba de implementarea unui sistem de irigaţii performant care să permită dezvoltarea agricolă chiar şi în verile secetoase şi crearea unui lanţ de depozite la nivel naţional pentru legume, fructe sau cereale.
„Este important să facem aceste depozite, pentru că, în felul acesta, vom deservi mai eficient necesarul de marfă din magazine. Aceste depozite vor prelungi durata de viaţă a produselor agricole bio şi, în felul acesta, vom putea alimenta mai mult timp cererea de pe piaţă. Pentru ca acest demers să aibă şanse de reuşită, trebuie ca cei care vor accesa fondurile disponibile – aproximativ 80 de milioane de euro – să se constituie în asociaţii” – declară Daniel Constantin.

Obiectivele programului MADR în parteneriatul cu marile lanţuri de magazine:
Întărirea relaţiilor dintre marii retaileri alimentari internaţionali şi producătorii autohtoni de produse alimentare, prin lansarea de proiecte strategice, dedicate producătorilor locali de produse alimentare şi nealimentare;
Instituirea de mecanisme funcţionale în domeniul comerţului intern cu produse alimentare şi nealimentare;
Vânzarea mărfurilor agroalimentare provenite de la producătorii locali, de la fermieri, de la asociaţiile familiale sau de la micile întreprinderi private;
Încurajarea producătorilor locali de a-şi dezvolta afacerile, inclusiv prin emiterea unei scrisori de confirmare a relaţiilor de bună colaborare în scopul contractării unor credite bancare;
Continuarea investiţiilor atât în cazul producătorilor agricoli cât şi pe întreg lanţul de procesare a mărfurilor agroalimentare;
Un rol aparte îl au investiţiile în platformele de control a calităţii, colectare, sortare, ambalare, păstrare a produselor – în special legume-fructe (Măsura 123);
Promovarea mai activă a produselor românești, pentru a-i ajuta astfel pe producătorii agricoli să aibă o piață de desfacere sigură.



0 Comentarii