Web Analytics

articol scris sâmbătă, 25 iulie 2026

Militar din cadrul Forțelor Navale Române, găsit mort după ce fusese dat dispărut. Trupul a fost descoperit într-o pădure din Tulcea

Un militar din cadrul Forțelor Navale Române, dat dispărut în urmă cu câteva zile, a fost găsit fără viață în apropierea orașului Babadag, județul Tulcea. Anunțul a fost făcut de reprezentanții instituției, care au transmis condoleanțe familiei și celor apropiați.

Trupul militarului, descoperit după mai multe zile de căutări

Potrivit Forțelor Navale Române, după sesizarea dispariției au fost declanșate ample activități de căutare. Militarul, Tărtăcuță Bengi-George, a fost găsit decedat în dimineața zilei de 24 iulie, într-o zonă împădurită din apropierea orașului Babadag.

Tânărul fusese dat dispărut după ce, pe 17 iulie, plecase voluntar de la locuința în care stătea cu chirie și nu s-a mai întors.

„În aceste clipe de grea încercare, personalul Forțelor Navale Române transmite familiei îndoliate, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut sincere condoleanțe și întreaga compasiune”, au transmis reprezentanții instituției.

Polițiștii au deschis un dosar penal

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, dispariția a fost sesizată pe 21 iulie, iar polițiștii au început imediat căutările.

Trupul militarului a fost găsit într-o zonă greu accesibilă, acoperită de vegetație deasă. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Tulcea, unde va fi efectuată necropsia pentru stabilirea cauzei exacte a decesului.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz.

Cine era Tărtăcuță Bengi-George

Tărtăcuță Bengi-George era originar din județul Vaslui și își desfășura activitatea în cadrul Regimentului 307 Infanterie Marină „Heracleea”, unitate aparținând Forțelor Navale Române. Acesta locuia cu chirie în Babadag, unde fusese repartizat pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

În spațiul public au apărut informații potrivit cărora trupul tânărului ar fi fost găsit spânzurat. Până în acest moment, autoritățile nu au confirmat oficial aceste informații, urmând ca rezultatele necropsiei și anchetei să stabilească împrejurările exacte în care și-a pierdut viața militarul.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

O nouă ediţie a Memorialului „Georgel Ziguli”

Iubitorii baschetului din Pitești au din nou motive de bucurie. Echipa FC Argeș Basketball revine la Pitești Arena, unde va […] Citește!

Câți bani le-a băgat Răzvan Marin în conturi grecilor, după golul de pus în ramă din AEK Atena – LASK

Răzvan Marin (30 de ani) a avut parte de un debut de vis în faza principală din UEFA Champions League. Mijlocașul român a […] Citește!

Dacia mută Spring în Europa. Noul model electric va fi produs în Slovenia

Dacia pregătește o schimbare importantă pentru modelul său electric Spring: următoarea generație nu va mai fi produsă în China, ci […] Citește!

Rusul acuzat că a spionat baze militare din România, arestat 30 de zile. Ce au descoperit anchetatorii

Cetățeanul rus de 40 de ani acuzat de procurorii DIICOT că a supravegheat obiective militare din România și a transmis […] Citește!

Google schimbă radical căutările în Europa. Ce informații vor dispărea din rezultate

Utilizatorii europeni vor vedea rezultate diferite în Google atunci când caută hoteluri, zboruri, restaurante sau alte servicii. Compania modifică pagina […] Citește!

Tesla își extinde sistemul de condus asistat în Europa. A șasea țară a dat aprobarea

Tesla mai face un pas spre extinderea sistemului său avansat de asistență la condus în Europa. Slovenia a aprobat utilizarea […] Citește!

Aproape 10% din țigările din UE ar proveni din surse ilegale. România, verificată de Curtea de Conturi Europeană

Comerțul ilegal cu țigări a suferit o schimbare majoră în Uniunea Europeană, iar producția clandestină a devenit o problemă tot […] Citește!

Doar o treime dintre gospodăriile estimate au cerut ajutorul de 50 de lei pentru energie

Ajutorul de 50 de lei pentru plata energiei electrice a ajuns la mult mai puțini români decât estimau autoritățile. Datele […] Citește!

Ancheta COVID se reaprinde: documente noi scot la lumină acuzații controversate

Documentele publicate recent de senatorul american Rand Paul readuc în prim-plan întrebările legate de modul în care autoritățile din SUA […] Citește!

Două medalii și 26 de finaliști! România, rezultate excelente la Mondialele  de gimnastică aerobică

România a obținut rezultate remarcabile la Campionatele Mondiale și World Youth de gimnastică aerobică, desfășurate la Navarra Arena, în competițiile […] Citește!

Răzvan Marin, gol superb la debutul în Champions League! AEK Atena, victorie cu LASK Linz

Răzvan Marin a fost decisiv pentru AEK Atena la debutul în noul sezon de Champions League. Internaționalul român a marcat […] Citește!

Românii cer un Guvern cu puteri depline. Ce arată cel mai nou sondaj INSCOP

Românii vor ca actuala perioadă de interimat să se încheie cât mai repede. Un sondaj INSCOP realizat la începutul lunii […] Citește!

Omul săptămânii

Ștefan Picu

Opinie

dan-andronic-editorial

Te cheamă Ion Popescu și trăiești în Germania de 30 de ani. Ce înseamnă victoria AfD pentru familia ta

Din ediția tipărită

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!