Web Analytics

Mii de tichete sociale pentru elevii defavorizați din Argeș

de | 1.04.2022 20:30 | Actualitate, Politica si Administratie

7800 de tichete sociale electronice vor fi distribuite în Argeș, pentru elevii defavorizați, a transmis prefectul Radu Perianu. De aceste tichete beneficiază copiii înscriși la cursuri de zi la unități de învățământ de stat preșcolar, primar și gimnazial și care provin din familii cu un venit mediu net lunar de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.

Valoarea fiecărui tichet este de 500 de lei pe an școlar. Inspectoratul Școlar Argeș va trimite tichetele în școli, iar de acolo vor fi ridicate de părinți.

Citește și Ofițeri și subofițeri au fost avansați în grad, la Jandarmeria Argeș

„Foarte important! Tichetele electronice vin goale și neactivate. După ce ajung la elevii din toată țara vor fi încărcate pe ele sumele și vor putea fi folosite.

Aceste tichete sociale sunt finanțate din fonduri europene, prin Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate(POAD). Este implementat de Inspectoratul Școlar Argeș. Instutuția Prefectului județul Argeș a identificat destinatarii finali eligibili”, a transmis prefectul Radu Perianu.

Foto descriptiv

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *