Cristian Popescu Piedone, apărut într-adevăr în mod neaşteptat ca un meteorit în cursa pentru Primăria Generală a Capitalei, îşi pulverizează literalmente adversarii. Odată coborât pe pământ, Piedone s-a transformat într-un buldozer şi se îndreaptă cu o siguranţă remarcabilă spre victorie. Măsurătoarea comandată şi făcută publică de Nicuşor Dan nu a fost un truc electoral. Ci o realitate.
Piedone a dat peste cap fără nici cea mai mică ezitare toate calculele, e adevărat, extrem de aproximative şi de bâlbâite, pe care şi le-au făcut partidele sau cei care şi-au anunţat participarea la această cursă. Chiar dacă este de la distanţă cea mai importantă localitate a României, chiar dacă va juca un rol important în clasamentul general, motivele pentru care analiştii îi consacră Capitalei o bună parte din consideraţiile privind campania electorală sunt generate tocmai de caracterul cu totul şi cu totul atipic al acestei competiţii. Şi aceasta este tema pe care o voi dezvolta în cele ce urmează. De la Traian Băsescu încoace, din momentul în care acesta, intrat practic ultimul în cursa pentru Bucureşti, şi-a lipit pe toţi stâlpii un afiş electoral cu faţa tăiată şi având un text simplu – „Vin la Primărie!” – Capitala României nu s-a mai confruntat până la Piedone cu o competiţie într-o asemenea măsură ieşită din toate tiparele. În afara manualelor. Să facem o rapidă fotografie a tabloului general, pentru a înţelege forţa de neoprit a impactului generat de Cristian Popescu Piedone. Aveam un primar în funcţie, Nicuşor Dan, pe bună dreptate hulit de cei mai mulţi bucureşteni, dar susţinut încă, în ciuda contraperfomanţelor sale, de aproape 30% dintre aceştia. Şi asta în condiţiile în care PNL, fără de care nu ar fi putut câştiga Primăria Generală, şi-a luat de mult mâna de pe el. Cum-necum, într-o uşoară derivă, Nicuşor Dan continuă să plutească şi ridică pretenţii pentru un nou mandat. La putere avem o coaliţie aparent extrem de puternică, PSD-PNL, în care de luni de zile se discută, pornind tocmai de la situaţia specială din Bucureşti, un proiect al comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare, prin promovarea în poziţiile relevante, cum este în mod cert Bucureştiul, a unor candidaţi comuni, susţinuţi de ambele partide. Comasarea mizează pe susţinerea pe care primarii şi consilierii aflaţi în cursă o pot genera în ceea ce-i priveşte pe candidaţii la europarlamentare, înghesuiţi pe liste comune. Dar în mod cert s-a avut în vedere şi o victorie în principalele oraşe ale României şi în primul rând în Bucureşti, prin susţinerea unor candidaţi comuni. Nu a fost să fie.
Gabriela Firea, care în afara oricărei discuţii a fost în toţi aceşti aproape patru ani omul politic cel mai puternic creditat de către cetăţeni şi care a reuşit să treacă cu bine şi peste uriaşul scandal al azilurilor groazei, este brusc abandonată de propriul partid. Marcel Ciolacu nu o vrea şi pace. Şi nu vrea pentru că Firea joacă în tandem cu Paul Stănescu, din ce în ce mai hăituit de către DNA, după ce pe sub nasul Guvernului a făcut o nevăzută, schimbând în beneficiul propriu regimul juridic a zeci de mii de hectare de mlaştini şi de terenuri lipsite de vegetaţie. Dar vânarea lui Stănescu şi a grupului său ilegitim de interese de către DNA este doar un pretext. În fond, la vârful PSD continuă o bătălie acerbă pentru putere, în care circumstanţele au făcut ca Gabriela Firea să se plaseze în tabăra greşită. Fără sprijinul real şi nu doar enunţat al partidului, ea nu are nicio şansă de a obţine procentele necesare pentru a câştiga alegerile. Dar este totuşi preşedinte cu acte în regulă al puternicei organizaţii PSD Bucureşti, cea mai puternică filiala din ţară, poziţie din care poate încurca în mod fatal calculele lui Ciolacu. La PNL, preşedintele filialei Bucureşti, de astă dată interimar, nu bătut în cuie, cu acte în regulă, este Sebastian Burduja. Care mult timp a condus organizaţia PNL a Sectorului 1. Un tânăr ambiţios, bine înşurubat în sistem, şi calculat şi ponderat în declaraţiile politice pe care le face. Fără doar şi poate, el este susţinut de întreg bazinul electoral liberal din Capitală. Dar nu este suficient. Fără susţinerea PSD, care nu-i va fi oferită, nici el nu poate câştiga Primăria Generală. Spre deosebire însă de Gabriela Firea, Sebastian Burduja are o ieşire de rezervă, care s-ar putea dovedi excelentă din multe puncte de vedere. Şi anume renunţarea la candidatura pe Bucureşti şi accesarea unei candidaturi mai sigure, cea a poziţiei de primar al Sectorului 1, în locul lui Clotilde Armand, care este din ce în ce mai scurtcircuitată. Alţi candidaţi cu adevărat relevanţi pentru Bucureşti nu există.
Citește și:
* Istoricul Pădurii Trivale (1). Piteştiul a primit 165 ha pentru pădure de agrement încă din 1943
În aceste condiţii, Cristian Popescu Piedone, care a trecut cu bine peste un oribil abuz juridic montat împotriva sa, care a câştigat o primărie, unde a rămas în continuare extrem de apreciat şi apoi primăria Sectorului 5, unde de asemenea este apreciat de cetăţeni, un personaj dintr-o bucată, care se exprimă pe înţelesul oamenilor şi şi-a dovedit calităţile de bun gospodar, intră în această campanie electorală ca un elefant într-un magazin de porţelanuri, dărâmă totul în jur şi creează sentimentul invincibilităţii. Dacă nu vom avea încă o surpriză de proporţii în competiţia pentru Bucureşti – şi nu văd de unde mai apare vreun meteorit – Piedone calcă totul în picioare şi-şi trimite rând pe rând adversarii la plimbare.
Rezultatul este că PNL pierde un fief extrem de important – să nu uităm că aducerea lui Nicuşor Dan a fost jucată ca o victorie liberală -, PSD, la rândul său, e silit să-şi ia adio de la cel mai important trofeu electoral cu excepţia prezidenţialelor, toate celelalte partide ies din cărţi şi urmează, fireşte, ca în PSD cuţitele să fie scoase de sub masă şi să asistăm la o răfuială la sânge la vârful partidului.
Cred ca ati pus poza gresit!