Web Analytics
scris joi, 02.12.2021

Mesajul Alinei Gorghiu de 1 Decembrie: „România este a tuturor şi trebuie să avem grijă împreună de ea”

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, argeșeanca Alina Gorghiu, vicepreședinte PNL și vicepreședinte al Senatului, transmite un îndemn la solidaritate pentru construcția unei ”Românii unite și puternice”:
„Marea Unire este cea mai frumoasă filă a istoriei noastre moderne. Actul semnat în urmă cu 103 ani este mândrie pentru orice român, oriunde se află el.

Mesajul Alinei Gorghiu de 1 Decembrie: „România este a tuturor şi trebuie să avem grijă împreună de ea”

Astăzi este nevoie, mai mult ca oricând, de unitate. Între români, între dreapta și stânga, între putere și opoziție. România este a tuturor și trebuie să avem grijă împreună de ea. O putem face luând exemplul celor de la 1918, care au avut clarviziunea și înțelepciunea politică să pună deasupra oricăror interese personale sau de grup interesul națiunii. Și fără a pica în capcana urii sau a fake-news-urilor, pe care, din păcate, unii le promovează în scopuri obscure.

Citește și Alina Gorghiu, despre atacurile social-democraților la adresa guvernării liberale: ”Le-aş recomanda tuturor să servească un ceai de muşeţel”

Avem forța și entuziasmul de a construi un stat dezvoltat, care să ofere cetățenilor săi un nivel de trai la standarde europene. Nouă, celor de astăzi, ne revine datoria de a duce mai departe idealurile și aspirațiile celor care au putut înfăptui Marea Unire, un vis al multor generații de înaintași.
Să fim solidari într-un singur scop: construcția României unite și puternice. Orice alte obiective secundare nu-și au nici locul, nici motivația.
La mulți ani, România! La mulți ani, români!”

M.S.

Citește și Alina Gorghiu, semnal de alarmă: „Vom deconta toţi!”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Du-te, vino prin Primăria Câmpulung

Se tot fac angajări în administrația locală câmpulungeană, aproape toate posturile sunt unice, deci se poate, dar se și pleacă voit sau fără voie....