Vincenzo Simonetti, medicul italian de renume european în domeniul ozonoterapiei, revine pe 25 martie la Muntenia Hospital, cel mai mare spital privat din Argeș. Acesta va continua să împărtășească vasta sa experiență pacienților, cât și echipei medicale Muntenia Hospital. Dr. Simonetti va continua tratamentele cu ozon și va oferi consultații la Muntenia Hospital până vineri, 27 martie.
„Suntem bucuroși că am început această colaborare cu dr. Vincenzo Simonetti, care revine la Muntenia Hospital pentru o nouă serie de consultații. Ne dorim ca acest parteneriat cu dr. Simonetti să fie unul de lungă durată și să aducă cât mai multe beneficii piteștenilor, prin prisma expertizei sale incontestabile și a rezultatelor medicale deosebite obținute prin această procedură”, a declarat Dr. Flavius Băjan, directorul medical al Muntenia Hospital.
Pionieratul și practica medicului italian în acest domeniu aduce plus valoare departamentului de ozonoterapie lansat de Muntenia Hospital și reprezintă un real beneficiu pentru locuitorii din Pitești, dar și din întregul județ Argeș, care pot fi ajutați prin terapia cu ozon să își trateze o serie de afecțiuni.
Terapiile cu ozon sunt indicate în tratamente ale diabetului zaharat, în boli inflamatorii cronice, afecțiuni virale, ca terapie complementară în afecțiunile oncologice, dar și în bolile autoimune (cu predilecție în scleroza multiplă). Totodată, aplicarea locală a ozonului, prin injecții, este utilă în afecțiunile articulare de tip reumatic și degenerativ, în patologia articulară și musculară post-traumatică, dar și în medicina estetică. M.S.
Contribuția voluntară pentru asigurarea de sănătatea se majorează de la 1 ianuarie
Contribuția voluntară pentru asigurarea de sănătatea va crește de la 1 ianuarie 2025, odată cu...
0 Comentarii