Web Analytics

Medalii naţionale pentru înotătorii de la CSM Piteşti

de | 3.12.2020 13:11 | Actualitate, Sport

Săptămâna trecută s-au încheiat, la Târgovişte, Campionatele Naționale de Cadeți la Înot. Competiţia a reunit la start zeci de concurenţi din întreaga ţară și s-a desfăşurat cu reguli stricte în vreme de pandemie. Echipa CSM Piteşti a fost formată din 6 înotători, și anume: Emilia Surugiu, Alexandra Butnaru, Theodor Proca, Eduard Petre, Matei Lupu și Sebastian Stoica. Sportivii au fost însoţiți de antrenorii Bogdan Chiriac şi Viorel Nicolae Ciobanu.
Campioană națională la 13 ani cadeți a devenit la acest concurs Emilia Surugiu, care a luat 5 medalii de aur din 6 posibile, la probele: 100 metri liber, 100 metri fluture, 100 metri bras, 400 metri liber și 200 metri mixt. Tânăra sportivă de perspectivă de la CSM Pitești e pregătită de antrenorul Viorel Ciobanu și secundul Adrian Moise. De asemenea, Theodor Proca a luat medalie de bronz la 400 metri liber cadeți 13 ani, iar Alexandra Butnaru, Vlad Traşcă și Matei Lupu s-au clasat în primi 8 pe plan național.

Citește și Înotătorii de la CSM Piteşti s-au evidenţiat la Campionatele Naţionale

Citește și Înotătorul argeșean Robert Glință – confirmat pozitiv cu COVID! Ce a declarat sportivul

 

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii