Legea interzice accesul mașinilor cu GPL în parcările subterane. Șoferii pot intra în astfel de parcări doar dacă ele sunt dotate corespunzător. În practică, situația este alta. Paznicii spun că nu au cum să verifice fiecare mașină, așa că se merge pe buna-credință a oamenilor.
Citește și: Rabla Local: S-a prelungit sesiunea de înscriere a persoanelor fizice
Mașinile cu GPL au accesul interzis în majoritatea parcărilor subterane. Interdicția a fost dată prin „Normativul de securitate la incendiu a parcajelor subterane pentru autoturisme, indicativ NP 127:2009 din 16.12.2009”, semnat de Ministrul dezvoltării regionale şi locuinţei împreună cu Ministrul administrației şi internelor din acel an.
Legea permite posesorilor de autoturisme cu alimentare GPL să parcheze doar în zonele unde există instalații fixe automate de detectare a scurgerilor de GPL, care trebuie să asigure:
- detectarea scurgerilor de GPL de către o instalaţie fixă, automată, echipată cu detectoare de GPL;
- amplasarea detectoarelor de GPL la maximum 0,15 m de pardoseală, în zone care sunt ferite de curenţi de aer şi de lovituri;
- dispunerea detectoarelor, în funcţie de performanţele lor specifice, în tot parcajul sau în zona stabilită pentru parcarea autoturismelor alimentate şi cu GPL.
În lege este precizat că parcările trebuie să asigure debitul de 0,003 m3/s pentru fiecare m2 de suprafaţă utilizată. Ventilația trebuie să pornească în maximum 15 secunde de la detectarea scurgerilor de GPL. La atingerea valorii de 10% din limita inferioară de explozie, sistemul de detecţie trebuie să activeze automat pornirea sistemului de ventilare. În același timp, trebuie pornit și sistemul de alarmă a utilizatorilor.
Cât de respectată este legea cu privire parcarea mașinilor cu GPL în România
Parcările subterane care nu au instalațiile prevăzute de lege trebuie să aibă specificat acest lucru. La intrarea în astfel de parcări ar trebui să se fie panouri și indicatoare vizibile care interzic staționarea mașinilor cu GPL.
Interdicția este valabilă pentru majoritatea parcărilor subterane din România. Această interdicție este legată de pericolul potențial de explozie sau incendii. Oficialii IGSU spun că responsabilitatea respectării legii revine administratorului parcării.
Sursa: EVZ.ro
0 Comentarii