Web Analytics

Marius Copil s-a calificat în optimile de finală ale turneului challenger din Elveția

de | 22.03.2023 20:05 | Actualitate, Home, Sport

Tenismenul român Marius Copil s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului challenger de la Biel/Bienne (Elveţia), dotat cu premii totale de 118.000 de euro, după ce l-a învins pe cehul Marek Gengel cu 6-4, 6-3, relatează Agerpres.

Citește și: Un fost antrenor în Liga 1 a murit în somn, la 52 de ani

Românul a reuşit 9 aşi, faţă de 6 ai adversarului, dar arădeanul nu şi-a pierdut serviciul în acest meci, salvând toate cele patru mingi de break ale lui Gengel (27 ani, 267 ATP). Marius Copil şi-a asigurat un cec de 1.900 de euro şi 14 puncte ATP. Următorul adversar al lui Copil va fi elveţianul Dominic Stricker, principalul favorit, sau kazahul Beibit Jukaev.

Citește și: FRF: „UEFA nu a autorizat și nu va autoriza afișarea simbolurilor menționate de Federația Maghiară de Fotbal”

La dublu, perechea româno-croată Victor Vlad Cornea/Franko Skugor s-a calificat în sferturi după 4-6, 7-6 (7/3), 10-8 cu polonezii Karol Drzewiecki/Szymon Walkow, după o oră şi 45 de minute. Cornea şi Skugor şi-au asigurat un cec de 1.420 de euro şi 20 de puncte ATP la dublu, urmând să joace în faza următoare contra câştigătorilor din meciul Dustin Brown (Jamaica)/Aisam-Ul-Haq Qureshi (Pakistan/N.1) – Neil Oberleitner/Philipp Oswald (Austria).

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *