Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că alegerile anticipate sunt singura soluţie, pentru că actualul Parlament „nu mai reflectă voinţa românilor”. El a precizat că social-democraţii nu ar face un guvern cu PNL şi USR-PLUS.
„Nu există în acest moment altă soluţie decât crearea unei alte majorităţi. Partidul Social Democrat nu va face un guvern cu PNL sau cu USR-PLUS. Este de noaptea minţii să credeţi că noi vom intra într-un guvern cu domnul Cîţu sau cu domnul Oros. Se poate creiona o altă majoritate politică. Dacă nu, nu e un capăt de ţară şi există şi posibilitatea unui guvern minoritar. Dar, din punctul meu de vedere şi al altor colegi, nu există altă soluţie decât alegeri anticipate”, a declarat Marcel Ciolacu, joi seară, într-o emisiune la postul de televiziune Antena 3 .
El a mai spus că „actualul Parlament nu mai reflectă voinţa românilor” şi că „este cazul” să se organizeze alegeri anticipate. Ciolacu s-a referit şi la moţiunea de cenzură care va fi depusă de PSD.
CITEȘTE ȘI: Legalitatea noii organigrame a Primăriei Câmpulung, pusă la îndoială de instanţele de judecată
„Eu o să le propun colegilor mei ca la începutul sesiunii (parlamentare – n.r.), să nu ţinem cont de ce au ei acolo, mascarada aia de congres, să ţinem cont numai de ce se întâmplă în economie, de nivelul de trai al românilor şi să depunem la începutul sesiunii moţiunea de cenzură. În acest moment am început discuţiile cu cealaltă formaţiune care se află în Opoziţie, AUR, şi ne-am pus de acord să susţinem împreună această moţiune. (…) Spre ce ne îndreptăm, românii nu pot să suporte. Cred că e cazul ca şi cei aflaţi în USR, şi cei aflaţi în PNL, în UDMR şi în Grupul minorităţilor să facă un act patriotic şi să voteze demiterea acestui guvern”, a afirmat el.
CITEȘTE ȘI: Prefectul le-a spus medicilor de familie că se fac cercetări pe eliberarea adeverinţelor false de vaccinare
Liderul PSD a precizat că, ţinând cont de faptul că sesiunea parlamentară începe la 1 septembrie, „în primele zece zile categoric va fi depusă moţiunea”. „Nu mai condiţionăm moţiunea de congresele lor sau altceva”, a adăugat Ciolacu. În opinia sa, „o să cadă guvernul, categoric”.
Geaba-i luna, geaba-s stele ; furati la governare, dara fogirati de raspundere … ca ultimele otrepe ! Dixit !!!