Mama lui Robert Glinţă, o mare scriitoare din Piteşti

de | 30.06.2022 12:00 | Actualitate, Cultură

Ne mândrim cu Robert Glință, pe bună dreptate, dar nu știm cine i-a însuflat dragostea pentru performanță. Astfel, Irina Glință, mama lui, este una dintre cele mai importante scriitoare din Pitești. A publicat mai multe romane de dragoste și, deși nu au fost lansate, cărțile ei s-au epuizat rapid din librării și din stocurile editurilor. Asta până când, băiatul ei, Robert, a ajuns o vedetă a înotului mondial. De atunci s-a dedicat pregătirii și promovării copilului său atât de merituos, ajuns Cetățean de Onoare al Municipiului Pitești. Deși și mama sa merită acest titlu! Irina Glință a publicat romanele „Căsuța de vacanță”, „Sub al Treilea Cer”, „Culorile” și, împreună cu Cătălin Eremia (fiul scriitorului Nicolae Eremia), „Căsuța visurilor”. Era în plină glorie, dar, în ultimii ani, s-a dedicat fiului său, Robert. Probabil ține un jurnal…

Citește și Exclusiv! Povestea lui Robert Glinţă, spusă de mama lui

Iată cum s-au pronunțat criticii literari despre Irina Glință: „De la Tristan și Isolda la Romeo și Julieta, de la Marius și Cosette la Edward și Bella, povești de iubire s-au tot scris… Dar puține povești ne arată cum sufletele nepregătite de dragostea-jumătate ajung să fie subjugate eternei emoții și, mai ales, ce se întamplă cu cei doi «eu», deveniți «noi», după ce aburul romantismului se amestecă în miresmele cotidiene ale conviețuirii comune pline de nevoi. De fapt, «Sub al Treilea Cer» este o naraţiune a existenței fiecăruia dintre noi. Dincolo de ceea ce vedem, simțim. Dincolo de ceea ce simțim, sperăm. Dincolo de ceea ce știm, credem”.

Citește și Robert Glință, despre campionul David Popovici: „A făcut la valuri de aproape și-a înecat concurenţa”


Articol scris de Jean Dumitrascu

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *