Lucrările de consolidare a malului de la parcul Lunca Argeşului decurg foarte bine. După ce a câştigat licitaţia lucrării cu jumătate din preţul prevăzut iniţial, firma Argif SA se află în grafic cu stadiul lucrărilor, iar acestea vor fi finalizate în 2017. „Lucrările ce privesc malul de la Lunca Argeşului au stagnat. Acolo s-a turnat pământ. Anul viitor, lucrarea se termină sigur. Firma lucrează foarte bine. Ei sunt în termen. S-au realizat până acum 10-15% din totalul lucrărilor”, ne-a precizat viceprimarul Sorin Apostoliceanu. Firma Argif SA a câştigat licitaţia cu preţul de 1.691.165,39 lei, faţă de suma prevăzută iniţial de primărie pentru acest proiect şi anume 3.165.619 lei. Lucrarea din Lunca Argeşului a intervenit în urma inundaţiilor din august 2014, deci la 2 ani de la apariţia situației malului surpat de la parcul Lunca Argeșului, după ce în proiectul reabilitării parcului ce a fost realizat pe fonduri europene, nu au fost prevăzute şi aceste aspecte. A.V.

Ion Mînzînă, de Ziua Comunei Bradu: “Seamănă atât de mult cu o localitate la standarde europene”
Președintele CJ Argeș a fost prezent, alături de alte persoane importante din Argeș, la Ziua...
28.05.2023 16:46
0 Comentarii