Web Analytics

articol scris vineri, 04 iulie 2025

Alina Gorghiu: 6 luni pline ca deputat de Argeș

Președinta PNL Argeș, Alina Gorghiu, a avut o activitate rodnică în primele șase luni din mandatul său de deputat. Despre inițiativele legislative la care a lucrat și pe care le-a promovat în această perioadă, dar și despre proiectele susținute îm județul său, Argeș, d-na Gorghiu a facut precizări într-o postare pe pagina de Facebook.

Citește și: Liberalii asmut câinii pe Lasconi! Ei susţin că se vor sifona bani publici pentru un serviciu gratuit

„6 luni pline ca deputat de Argeș. Vrei să știi ce am făcut concret în tot acest timp? Am inițiat, susținut și promovat inițiative legislative bune pentru tine, pentru noi toți:

  • Scutirea de plata taxelor judiciare de timbru pentru victimele violenței domestice;
  • Tot în domeniul violenței domestice - majorarea cu jumătate a pedepsei pentru persoana care încalcă ordinul de protecție în mod repetat;
  • Incriminarea prezenței substanțelor psihoactive în sânge, în timpul conducerii unui autovehicul;
  • Combaterea și prevenirea antisemitismului – clarificarea juridică a săvârșirii unor fapte din spectrul xenofob, inclusiv în zona online;
  • Majoratul digital – conturi pe platforme doar cu acordul părinților pentru minorii sub 16 ani;
  • Extinderea gratuității vaccinării anti-HPV până la 26 de ani – a devenit Legea nr. 100/2025;
  • Extinderea programului masa caldă în școli;
  • Simplificarea acordării indemnizației de hrană și a voucherelor pentru profesori direct în salariul de bază;
  • Carduri de energie pentru familiile vulnerabile;

Și nu sunt toate. Tot ca parlamentar, am susținut prioritățile de securitate națională ale României în contextul importanței strategice a Mării Negre și am pledat pentru sporirea cooperării aliate pe flancul estic și întărirea apărării colective NATO, la sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a NATO de la Dayton (Ohio, SUA).

Sunt cu voi în online, aproape zi de zi, încercând să pun pe tapet subiecte sensibile și complicate: traficul de droguri, discursul instigator la ură, violența în familie și femicidul.

Ca deputat de Argeș cred că sunt importante temele care țin de județul meu:

  • Cel mai mare proiect de investiții din județ - peste un miliard de lei pentru apă curată și rețele moderne – prin Programul Dezvoltare Durabilă derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene;
  • Construirea unor centrale fotovoltaice în comunele Vedea, Poienarii de Muscel, Albeștii de Muscel – proiectele finanțate cu fonduri europene și derulate de Ministerul Energiei;

Pentru a fi aproape de comunitate și a discuta cu argeșenii despre probleme care dor și unde putem identifica soluții, avem deschise pentru audiențe sediile PNL Argeș din Pitești (str. Negru Vodă nr. 30A) și din Curtea de Argeș (str. Negru Vodă nr. 75).

Împreună chiar putem să fim o voce!

Scrie-mi și aici ce proiecte de lege îți dorești în următoarea sesiune parlamentară” - a anunțat președinta PNL Argeș, deputata Alina Gorghiu.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un copil a rămas fără un deget la bazinul de înot din Ștefănești

Un incident șocant s-a petrecut marți seara, 27 octombrie, la un complex sportiv din Ștefănești. Un copil de zece ani […] Citește!

Miodrag Belodedici și Marius Niculae vin la Pitești pentru a se întâlni cu suporterii echipei naționale

Fanii Echipei Naționale vor avea ocazia să îi întâlnească pe doi dintre cei mai iubiți foști internaționali ai României, Miodrag […] Citește!

Corvinul Hunedoara – FC Argeş, sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 16, în etapa a 14-a din SuperLiga

FC Argeş are două examene dificile în această săptămână. După jocul de astăzi, contra Coronei Braşov, din cadrul etapei a […] Citește!

Kylian Mbappe a pierdut 7.000.000 de euro

Kylian Mbappe (27 de ani) s-a trezit a doua zi după ce a ratat Balonul de Aur 2026, câștigat de […] Citește!

Mirel Rădoi, revenire în forță în SuperLiga!? „Preia o echipă de top!”

Prezent la „Profețiile lui Mitică”, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal a lăsat de înțeles că Mirel Rădoi ar […] Citește!

Două bilete, o singură iubire: FC Argeș!

Pentru un suporter adevărat, un meci al lui FC Argeș nu înseamnă doar 90 de minute de fotbal. Înseamnă emoție, […] Citește!

Cupa României, miza uriaşă pentru granzii SuperLigii

Spre deosebire de sezoanele precedene, granzii SuperLigii pun mare preţ şi pe Cupa României. Reţeta financiară foarte interesantă vine datorită […] Citește!

Arsenal, eliminată rușinos din Cupa Ligii Angliei de o echipă din liga a patra!

Arsenal a suferit o eliminare neașteptată din optimile Cupei Ligii Angliei, după ce a fost învinsă de Fleetwood, formație din […] Citește!

Bogdan Andone, înainte de Corona Braşov – FC Argeş: „Victoria este vitală”

FC Argeș joacă miercuri, 28 octombrie, de la ora 15, pe Stadionul „Carpați” din Brașov, în etapa a doua a […] Citește!

Tudor Costescu, după eșecul de la Timișoara: „Arbitrajul a decis rezultatul”

Luni, 26 octombrie, FC Argeș Basketball a fost învinsă, în deplasare, de SCM Politehnica Timișoara, cu scorul de 100 - […] Citește!

Tencuială prăbușită peste un copil de 6 ani, într-un bloc ANL din Dej. Al cincilea incident în doi ani

Un copil de 6 ani a fost lovit de bucăți de tencuială desprinse din tavanul unui bloc ANL din Dej. […] Citește!

Corona Braşov – FC Argeş, astăzi, de la ora 15, în Cupa României Betano

Etapa a doua a grupelor Cupei României Betano a început marţi, 27 octombrie, cu 4 meciuri, și va continua astăzi […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Un prieten nu îți trimite sabotori. Despre Măicuța Rusia

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete