Sonimpex Topoloveni, producătorul maginului de prune de Topoloveni, o companie deţinută de antreprenoarea Bibiana Stanciulov, speră la o creştere de 20% a cifrei de afaceri în 2017, ajungând astfel la vânzări de 4,6 milioane lei (1 milion de euro) anul acesta. Cu toate acestea, Sonimpex Topoloveni este departe de vânzările din 2008, ultimul an de boom economic, când cifra de afaceri depăşea 12,5 milioane lei (2,7 milioane euro).
„Anul acesta mizăm pe o creştere de minimum 15% pe intern, fără să ne raportăm la export. Dacă ne raportăm şi la export, creşterea poate fi de 20%-25%. Această creştere se datorează lansării unor noi produse, cum ar fi dulceaţa de caise, dar şi găsirii de noi parteneri la export. Anul acesta estimez că exporturile vor reprezenta circa 20% din cifra de afaceri“, a declarat recent pentru ZF Bibiana Stanciulov.
Compania deţine o fabrică de prelucrare şi conservare a fructelor şi legumelor în Topoloveni, judeţul Argeş, cu o capacitate de producţie de 1.000 de tone de produse conservate, o fabrică în care 30 de angajaţi produc magiun, dulceţuri, zacuscă şi pastă de roşii. În cele două magazine proprii din Bucureşti şi în magazinul online al Sonimpex Topoloveni, un borcan de magiun de prune de Topoloveni de 350 de grame se vinde cu 11 lei, cu 6,20 lei mai ieftin decât pe raftul retailerilor. Spre exemplu, în magazinele online ale retilerilor Mega Image şi Carrefour acelaşi borcan de magiun de prune de Topoloveni costă 17,2 lei. Sonimpex Topoloveni a produs anul trecut în jur de 150 de tone de produs finit, ceea ce reprezintă echivalentul a 5.000-6.000 de borcane de magiun, dulceaţă, zacuscă sau pastă de roşii, potrivit reprezentantei companiei.
0 Comentarii