Web Analytics

Lupta cu nămeţii aduşi la Capra de avalanşe, povestită de un pompier de la ISU Argeş

de | 8.02.2023 14:23 | Actualitate, Dezvăluiri, Home

„Copacii erau smulși din pământ și chiar am lucrat cu teama că poate, cumva, ar fi putut să cadă sau să alunece peste noi”, spune Ionuț Tunaru

Mobilizare impresionantă – de asta au dat dovadă, în weekend, pompierii, jandarmii și salvatorii montani. Două avalanșe au lovit Cabana Capra de pe Transfăgărășan, iar efectele au fost dezastruoase. Mașini au rămas blocate în nămeți, iar 57 de turiști, printre care și copii, au trăit momente de groază pentru că au rămas în cabană până când, cu greu, autoritățile au ajuns să îi evacueze.
S-a intervenit cu utilaje, autospeciale de transport și autofreze. Șapte ore de tăiat la copaci și de deszăpezire la temperaturi de sub zero grade Celsius. Asta au făcut salvatorii pentru a crea o cale de acces spre grupul de turiști. Și totul s-a încheiat cu bine, pentru că turiștii au fost aduși la autocare și transportați, în siguranță, acasă.
Episodul de duminică ne-a fost povestit de Ionuț Tunaru, purtător de cuvânt al ISU Argeș, prezent și el, alături de colegi, la intervenția din zona Capra.

„Au fost niște imagini cutremurătoare acolo”

„Am fost alături de colegii care au lucrat pentru deblocarea accesului pe drum. Deplasarea până acolo a fost foartea grea, iar efectele avalanșei… n-am mai văzut până acum așa fenomen. Au fost niște imagini cutremurătoare acolo, nu se mai cunoștea pe unde este drumul. Tot DN-ul era acoperit de câțiva metri buni de zăpadă. Zona de dinantea cabanei a fost, practic, defrișată de zăpadă. Copacii erau smulși din pământ și chiar am lucrat cu teama că poate, cumva, ar fi putut să cadă sau să alunece peste noi. Chiar ne mai uitam din când în când, pentru că ne gândeam că poate pornește o altă avalanșă sau să vină copacii către noi. Aproximativ șapte ore am lucrat, undeva pe la cinci seara ne-am întors. Prima dată s-a înaintat cu o volă de la secția de drumuri naționale, dar s-a împotmolit și ea din cauza copacilor căzuți și din cauza zăpezii care depășea doi metri, iar temperaturile erau foarte scăzute; s-a lucrat la sub zero grade sigur. Iar vizibilitatea era redusă la sub 50 de metri, din cauza viscolului”, povestește Ionuț Tunaru.

Citește și Schitul „Sf. Pantelimon” a ridicat o cruce în onoarea martirilor de pe Transfăgărăşan

Citește și Transfăgărășanul și Transalpina, închise din cauza vremii nefavorabile

„Pentru noi toți a fost și o experiență frumoasă; a avut un final fericit”

Întâmplarea de pe Transfăgărășan a fost pentru toată lumea, de la turiști la autorități, și chiar și pentru cei de acasă, ca o poveste cu final fericit. Lucru confirmat și de purtătorul de cuvânt al ISU:
„Ne-am întâlnit și cu o parte din turiștii care coborau de la cabană, cu primul grup. Sincer, mi s-au părut ușurați, nu știu, probabil pentru că au văzut că am fost atâția care am venit în ajutorul lor. Ceea ce era și normal, de altfel. Pentru unii dintre pompierii prezenți a fost prima intervenție de acest gen la care au mers. Adică la o astfel de avalanșă, destul de impresionantă din punct de vedere al efectelor produse. Oricum, până la urmă pentru noi toți a fost și o experiență frumoasă pentru că a avut un final fericit. Am reușit cu toții să coborâm turiștii de la cabană, și să îi ducem către case. Unul dintre microbuze a ajuns la București ”.

Citește și Despre ţara bunului plac, cu oameni iresponsabili şi cu drumari răzbunaţi de avalanşe

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *