Locuri de legendă în Argeș! Cascada Văii Rele din Nucşoara și satul de pe fundul Lacului Vidraru sunt locațiile de legendă pe care le prezentăm de această dată.

Una dintre cele mai impresionante căderi de apă din ţara noastră

Cascada Văii Rele din Nucşoara, județul Argeş, este una dintre cele mai impresionante căderi de apă din ţara noastră. Ca să ajungi cât de cât aproape de ea, trebuie să străbaţi un drum forestier plin de gropi. Merită efortul, căci, din momentul în care iei la pas traseul montan, ai parte de privelişti uluitoare. Golul alpin Valea Rea-Zarna din Argeş, o rezervaţie naturală mixtă declarată arie protejată de interes naţional, are peisaje care-ţi taie răsuflarea. Situată la o altitudine de circa 1.800 de metri, Cascada Văii Rele este, cu siguranţă, una dintre priveliştile de vis ale zonei. Odată ce ai parcurs drumul forestier, poţi urca la ea pe un traseu de o frumuseţe aparte, prin munţii Făgăraş, către Curmătura Maliţei şi apoi spre Valea Rea, pe care pot fi admirate o sumedenie de căderi de apă de diferite dimensiuni. Cascada Văii Rele poate fi văzută în toată splendoarea ei mai ales primăvara, după dezgheţ, când debitul apei devine unul impresionant. Totuşi, salvamontiştii recomandă turiştilor s-o admire abia din iunie, după deschiderea traseelor montane.

Făcând abstracţie de drumul forestier, trebuie precizat că Nucşoara, cea mai nordică localitate din judeţul Argeş, excelează prin frumuseţile sale naturale de excepţie. Sălbăticia din sudul Munţilor Făgăraş, cu privelişti spectaculoase, cascade, păduri, lacuri şi aer curat transformă această zonă într-o superbă destinaţie turistică. Comuna Nucşoara se află la marginea nordică a judeţului, la limita cu judeţul Braşov, pe cursul superior al Râului Doamnei, în Munţii Făgăraş. Este deservită de şoseaua judeţeană DJ731, care o leagă spre sud de Corbi, Domneşti (unde se intersectează cu DN73C), Pietroşani, Coşeşti şi Dărmăneşti (unde se termină în DN73). 

Citește și Construcţia autostrăzii Piteşti-Sibiu îi mobilizează pe specialiştii în patrimoniu / Proiect pentru identificarea şi salvarea caselor tradiţionale de pe Valea Topologului

Din fosta enclavă a comunei Arefu n-au mai rămas decât legende ale lumii de sub ape

Sub milioanele de metri cubi de apă ai lacului Vidraru, care, în 1965, scufundau o întreagă enclavă a comunei argeşene Arefu, stă povestea fascinantă a unei comunităţi cât se poate de reale, care duduia cândva de viaţă. Legendele locale vorbesc de oameni ce-au pierit sub ape şi cruci de cimitir ce ies, din când în când, la suprafaţă. Tragica legendă a oamenilor de la Cumpăna care au refuzat să-şi abandoneze casele şi au preferat să moară în odăile lor, sub puhoaiele de apă, la inundarea cotrolată a zonei ce avea să devină lacul Vidraru, depăşte, la nivel de scenariu, dramaticul sfârşit al Titaticului. Dincolo de folclorul ţesut pe marginea unui moment consemnat în istorie, acela al umplerii giganticei acumulări de apă, stă adevărata poveste a unei comunităţi dezvoltate tocmai pe fondul realizării construcţiei ce avea s-o condamne la dispariţie.

Cu mult înainte de a se gândi şi de a porni construcţia hidrocentralei şi a lacului Vidraru, exista, în amonte de ceea ce reprezintă astăzi barajul, o zonă  neîmpădurită, cu ocoale, cabane forestiere şi turistice şi câteva locuinţe ale celor care desfăşurau acele activităţi, precum şi câteva construcţii mai impunătoare ale unor familii înstărite, situată pe undeva prin dreptul actualei Cabane Cumpăna. În această zonă a comunei Arefu se dezvoltase un fel de enclavă pe teritoriul căreia găseai, laolaltă cu localnicii care îşi încropiseră mici gospodării, şi oameni care se ocupau de exploatări forestiere sau turism, comercianţi, crescători de animale, muncitori de pe şantierele acumulării Vidraru.

Citește și Hidrocentrala Vidraru de pe râul Argeş, obiectiv de importanţă strategică pentru sistemul energetic românesc

Din fosta enclavă a comunei Arefu n-au mai rămas decât legende ale lumii de sub ape şi câteva mărturii grăitoare, ancorate în realitate, ale oamenilor care ştiu ce-a fost. ”Înainte de umplerea lacului, zona arăta cum arată o colonie de muncitori din ziua de azi. Între toate construcţiile de lemn care împânzeau zona, se remarcau vreo două mai mari: Casa Verde şi Casa Brătienilor, peste standardele de atunci, cu fundaţii de beton, precum şi o bisericuţă. Prin 1999, când s-a dat dispoziţie să se uzineze cea mai mare parte a apei din lac, nivelul  acumulării scăzuse atât de mult, încât se vedea cu ochiul liber cum se realizează confluenţa râurilor Buda şi Capra, iar în apropiere de Cumpăna puteau fi zărite, de pe mal, fundaţiile acestor construcţii mai importante. Fenomenul s-a mai repetat câţiva ani mai târziu, când iar a scăzut nivelul lacului şi din nou s-au zărit acele fundaţii”, a spus pentru mass-media centrală Ştefan Dumitrache, director al Muzeului Curtea de Argeş.

Citește și Mănăstirea Glavacioc, un autentic ansamblu feudal de pe valea Dâmbovnicului