În septembrie 2004, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș a achiziționat prin anticariatul ”Tudor” din Pitești, un manuscris pe pergament, care a primit la prelucrare un număr de inventar și a fost repartizat Secției ”Colecții Speciale” a Bibliotecii.
După o scurtă privire asupra manuscrisului, găsind locul apariției lui în însemnarea finală, am făcut o deplasare la Mânăstirea Sucevița, unde, prin bunăvoința maicii starețe Mihaela Cozmei, am intrat în posesia unor copii de documente, acestea reușind să facă puțină lumină asupra circulației lui. Văzând starea bună de conservare în care se află, suntem tentați să credem că acest manuscris nu a avut mulți proprietari și nu a circulat prea mult în cei 60 de ani de la plecarea lui din mânăstire; dar aria mare de deplasare și vremurile zbuciumate de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial ne îndreaptă spre alte deducții și, în fapt, iscă mirarea că manuscrisul nu s-a pierdut și nu a fost iremediabil distrus!
Timpul și evenimentele s-au scurs în defavoarea colecției de carte veche de la Sucevița, unele lucrări dispărând definitiv, altele împrăștiindu-se prin alte biblioteci din lume.
Liturghierul (Slujbă dumnezeiască…) este o copie manuscrisă, in quarto (21,3/15,5 cm), pe pergament, cu 126 de foi nenumerotate, împărțit în cele 16 caiete numerotate.
Manuscrisul este menționat de Dimitrie Dan în lucrarea „Mânăstirea Sucevița cu anexe de documente ale Suceviței și Schitului cel Mare”, București, Tipografia Bucovina, 1923, în capitolul X, „Odoarele Mânăstirii Sucevița”, litera K. „Cărți vechi bisericești”, A. „Manuscripte slavone”, p.83. Tot aici sunt amintite și amănuntele: acest manuscris a fost legat în piele roșie și a fost evaluat la 2000 de coroane.
Acum cartea nu mai are scoarțe și este recusută cu ață albă, nouă. Pe alocuri, pergamentul este ușor îngălbenit și ușor încrețit de la umezeală. Unele foi sunt mai subțiri, ușor transparente și pe ele se vede textul de pe verso. Pergamentul este destul de curat, colțurile de jos ale foilor sunt ușor îmbrumate, semn că au fost des răsfoite; în rest, manuscrisul a fost bine întreținut, chiar dacă nu mai are scoarțe.

Cartea, scrisă de istoricul  polonez Anton Stepanovici Petrusewicz

Pe prima foaie, recto, există o scriere târzie, foarte măruntă, de două rânduri, în limba rusă, realizată cu peniță și cerneală neagră, scriere din care aflăm că avem în față: Liturghier, scris în 1607, are 126 de foi, A. Petru. Din cauza unor mici pete maronii, a scrisului puțin mai șters, a dimensiunilor literelor foarte reduse (1 mm), am zăbovit foarte mult timp asupra semnăturii, dar am ajuns la concluzia că-i aparține istoricului polonez Anton Stepanovici Petrusewicz, cunoscute fiindu-i preocupările pentru istoria și cultura românească.
Pe verso, în partea de sus a primei foi, se află o altă notiță târzie, de două rânduri: L-am aflat zăcând în Sucevița pe ieromonahul Isaie așijdere și pe Lazăr. Am căutat date despre aceștia, dar am reușit să ne lămurim numai asupra lui Lazăr, singurul ieromonah, ungurean de origine, venit la Sucevița de la Schitul cel Mare, unde a murit la 29 august 1739; astfel putem presupune că această notiță este făcută aproape de data menționată mai sus.
Scrierea este semiuncială, cu 15 rânduri pe pagină, executată de către un singur scriptor. Limba este slavonă de redacție românească. Literele sunt trasate cu eleganță și precizie de artist, în trei culori (negru, roșu și aur), iar scrisul este aproape decorativ. Caligraful a dat importanță deosebită literelor inițiale și frontispiciilor din cercuri împletite și diagonale care se repetă simetric sau prin alternanță. Apar împletituri vegetale și înflorituri, predominând laleaua.

Emulsia pentru scris era obținută din pulbere de aur, alcool și clei

Inițialele sunt bogat ornate, cu arabescuri trasate cu aur și culor, dar apar și multe inițiale simple sau cu mai puține ornamente. Culorile folosite: aur, ocru, roșu-vișiniu, verde-smarald. Emulsia pentru scris era obținută din pulbere de aur, alcool și clei, iar culorile, din pigmenți naturali amestecați cu ou. Această tehnică arhaică se păstrează și azi la unii pictori de frescă și icoane.
La sfârșitul cărții, pe foaia a opta a ultimului caiet, recto, se află notița: „Această sfântă carte, Liturghia, au binevoit și o au făcut dreptătorul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul domn Ioan Ieremie Movilă Voevod și au dat-o nouziditei sale mănăstiri Sucevița, unde este hramul măritei Învieri a lui Hristos Dumnezeul nostru, întru amintirea domniei sale în anul 7115 (1607), luna iulie, ziua 1. Atunci a arhipăstorit în pământul Moldovii smeritul în arhiepiscopie chir Teodosie Barbovschi, care a fost ispravnic acestei sfinte cărți, din dragoste pentru Hristos.”
Acest text începe cu invocația simbolică (semnul crucii) și litera C, și mărimea a trei rânduri, ușor ornate, cu puncte și cârlige, precum cele din textul cărții. Scrierea este caligrafică și cursivă, cu peniță și cerneală neagră. Scriptorul a respectat cele mai importante formule de caligrafie.
În munca de înzestrare și înfrumusețare a mânăstirii trebuie să-i punem alături de Ieremia Movilă pe sfătuitorul și susținătorul său, Mitropolitul Teodosie Barbovschi. Și ierarhul Efrem care au devenit exemple urmate și de alte capete luminate ale vremii. Grație lor, mânăstirea Sucevița deține o zestre impresionată de cărți și odoare.
Prof. Lucreţia Picui