În pragul începerii unui nou an școlar, în școlile din Pitești, lucrările importante sunt pe cale de a finalizate la termen, dar există și excepții. Astfel, în unele unități școlare, lucrările vor fi în desfășurare și după începerea anului școlar 2015-2016. Viceprimarul Piteștiului Laurențiu Zidaru a făcut o statistică cu numele și situația acestora:
„- Școala Nr. 1 „Nicolae Simonide”- Avem termosistem, iar până la începutul anului școlar intrarea elevilor va fi gata.
– la Școala Nr. 2 „Ion Minulescu” s-au finalizat lucrările la sala de sport. Săptămâna aceasta s-a reabilitat și curtea școlii.
– la Școala Nr. 3 „Ion Pillat” avem în derulare o investiție privind construcția unei săli de sport acoperită. Au fost probleme în realizarea contractelor pe SEAP. S-a reluat procedura din cauza unei firme care s-a dovedit a fi neserioasă.
– la Școala Nr. 8 sunt în continuare lucrări. Acolo am avut și consolidare. După ce s-a făcut expertiză tehnică s-a constatat că sunt necesare soluții de consolidare a clădirii. Valoarea lucrărilor a fost de aproximativ 5 miliarde.
– la liceul Sanitar (actualul Liceul „Dr. Ion Cantacuzino”) suntem puțini întârziați pentru că am avut o problemă în ceea ce privește valoarea reală a lucrărilor. Inițial am aprobat în buget 3 miliarde, iar după ce s-a făcut proiectul s-a constatat că valoarea lor este mai amplă și se ridică la aproximativ 4, 3 miliarde. S-a găsit o soluție și s-a mai dat de la bugetul local 100 de mii de lei și 30 de mii de lei din fondurile proprii ai școlii. S-a eliberat certificatul de urbanism și se așteaptă avizul de la Inspectoratul de Stat în Construcții.
– la școala 15 „Adrian Păunesc”se lucrează. Este termosistem pus pe două părți. Nu se va termina până la începerea noului an școlar.
– la Colegiul National „Ion C. Bratianu” lucrarea a fost pusă pe SEAP și urmează să se stabilească procedurile de licitație”.

A.V.



0 Comentarii