Negocierile privind salariile angajaților Dacia au fost finalizate săptămâna trecută. În urma negocierilor pentru noul contract colectiv de muncă, Sindicatul Autoturisme Dacia a obținut atât creșteri salariale, cât și prime pentru rezultatele din 2021. Întrebat despre cum au decurs negocierile de anul acesta, președintele S.A.D., Viorel Ungureanu, a recunoscut că procesul de negociere a fost dificil.
”În contextul economic actual, negocierile au fost destul de dure, dar am avut o abordare directă privind acest subiect” – aceasta este declarația liderului S.A.D. pentru „Jurnalul de Argeș”.
Astfel, angajații de la Dacia urmează să primească sume brute de 400 de lei, ce vor fi acordate în două tranșe: 300 de lei în luna ianuarie, iar 100 în luna iulie.
Referitor la protestele ce au avut loc săptămâna trecută în cadrul uzinei, Viorel Ungureanu confirmă că au fost, într-adevăr, pe tema negocierilor, însă au fost unele organizate: „A fost o adunare generală, ceva organizat, nu un protest spontan. Avem în program ca o dată pe lună Uzina Dacia să oprească activitatea pentru informarea muncitorilor sau dezbaterea problemelor”, explică liderul de sindicat.
0 Comentarii