Web Analytics

articol scris vineri, 02 decembrie 2022

Liceul din Stâlpeni se „remarcă” printr-o altă neregulă, de data asta de pe vremea fostei directoare

Elena Postelnicu (foto), actuala directoare: ”Eu îmi văd de treaba mea, repar tot ce a stricat această doamnă în atâția ani”

Liceul Tehnologic „I.C. Petrescu” din Stâlpeni iese din nou în față cu un alt incident, asta după ce, la finalul lunii octombrie, directoarea instituției de învățământ ne-a povestit că a fost amenințată cu moartea de tatăl unui elev. Același individ a fost reclamat și pentru abuz emoțional asupra unui elev de la liceu. De data aceasta, școala se „remarcă” printr-o altă neregulă, și anume: fotografii dintr-un catalog al liceului însoțite de un mesaj prin care i se aduc acuzații fostului director Gabriela Nedelcu. Postarea provine dintr-un cont fals și a fost sesizată de o publicație online a comunei. Ulterior, atât fotografiile, cât și contul au fost șterse. Cert este că fotografierea catalogului nu era permisă, întrucât erau afișate date cu caracter personal ale elevilor.

„Nu este prima dată când apar documente de pe vremea fostului director”

În acest context, am luat legătura cu actualul director al liceului, Elena Postelnicu. Aceasta susține că poza respectivă e de pe vremea fostei directoare, Gabriela Nedelcu, în al cărei mandat au existat mai multe nereguli:
„Nu știu cine a făcut chestia asta și cine a fotografiat, la arhivă… Probabil că s-a întâmplat cu ani în urmă, pentru că nu este prima dată când apar documente de pe vremea fostei mele colege, care înainte a fost director. Bineînțeles că pozele respective erau de atunci. Prin 2014, 2015, atunci s-a întâmplat, au fost mari nereguli la catalogul respectiv. Dar atunci nu eram eu, director era colega mea Gabriela Nedelcu. Acum se răscolește, au început să iasă la suprafață toate abuzurile pe care le-a făcut această doamnă în 8 ani de mandat de director. Cel care a făcut postarea respectivă cu fotografiile spunea, de fapt, adevărul. Abuzuri au fost făcute în școală pe față, dar nu știu cine e persoana care a postat. Eu îmi văd de treaba mea, repar tot ce a stricat această doamnă în atâția ani. Altceva nu fac”, ne-a precizat Elena Postelnicu, director al liceului din Stâlpeni.

Citește și Directoarea de la Liceul Stâlpeni, ameninţată cu moartea de tatăl unui elev

Am întrebat-o pe Elena Postelnicu cum încearcă să repare neregulile făcute de fosta directoare și dacă în urma celor apărute a sesizat Inspectoratul Școlar.
„Nu încerc în niciun fel; atâta timp cât eu nu am nicio implicare, ce aș putea să fac eu? N-am nicio vină”, se contrazice dna director, adăugând, totuși, că fosta directoare iscă anumite conflicte în liceu de când Elena Postelnicu a câștigat concursul de director.
În legătură cu postarea fotografiei din catalog, l-am apelat și pe șeful ISJ, Dumitru Tudosoiu, însă acesta nu a răspuns.

Citește și Investiţii pe canalizare şi cămin cultural de un milion de euro la Stâlpeni

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un român a evadat dintr-o închisoare din Veneția. Poliția îl caută în toată Europa

Un român în vârstă de 33 de ani, aflat în arest preventiv într-un dosar de tâlhărie, a evadat din penitenciarul […] Citește!

Unde ar putea ajunge să antreneze Marius Baciu

Marius Baciu nu va mai continua pe banca celor de la FCSB, dar ar putea ajunge la o echipă de […] Citește!

Portarul Igor Nikić, convocat la naționala Muntenegrului

Portarul lui FC Argeș, Igor Nikić, a fost convocat la echipa națională a Muntenegrului pentru cele patru partide programate la […] Citește!

România își finanțează deficitul prin noi împrumuturi: 335,5 milioane de lei atrași luni

Ministerul Finanțelor a atras luni 335,5 milioane de lei de la băncile comerciale, printr-o emisiune de obligațiuni de stat de […] Citește!

Lionel Messi, la un pas să bată recordul de goluri din lovitură liberă

Lionel Messi (39 de ani), vedeta lui Inter Miami, este tot mai aproape de a doborî un nou record în […] Citește!

Amendă record pentru Google: peste 400 de milioane de euro pentru monitorizarea locației utilizatorilor din UE

Google a primit o amendă de 403 milioane de euro din partea autorității irlandeze pentru protecția datelor, într-un caz privind […] Citește!

Victor Pițurcă, despre lupta la titlu: „Dinamo joacă cel mai frumos fotbal!”

Victor Pițurcă crede că Universitatea Craiova rămâne candidata principală la titlu și în acest sezon. După ce s-a jucat o […] Citește!

Yanis Pîrvu, convocat la România U21

Mijlocașul Yanis Pîrvu a fost convocat de selecționerul Costin Curelea la naționala de tineret a României pentru ultimele trei partide […] Citește!

Leard Sadriu, convocat la națională

Fundașul lui FC Argeș, Leard Sadriu, a fost convocat la echipa națională a Kosovo pentru primele patru etape din UEFA […] Citește!

Europa rămâne fără combustibil pentru avioane. Coreea de Sud devine un furnizor-cheie

Europa intră în ultimul trimestru al anului cu o problemă tot mai serioasă pe piața combustibilului pentru avioane. În ciuda […] Citește!

Operațiune de amploare la frontiera de nord-est: 54 de percheziții în patru județe. Vămile Siret și Racovăț, vizate

Procurorii DNA au declanșat luni o amplă operațiune în nord-estul țării, în cadrul unei anchete privind suspiciuni de corupție în […] Citește!

Incendiu uriaș în Dolj: flăcările au cuprins 100 de hectare, iar vântul îngreunează misiunea pompierilor

Un incendiu de vegetație uscată și miriște a izbucnit luni pe raza municipiului Băilești, județul Dolj, iar flăcările s-au extins […] Citește!

Omul săptămânii

Dr. Alexandru Goleșteanu

Opinie

Siegfried Mureșan, produs al Berlinului, împachetat la Bruxelles, livrat în România

Din ediția tipărită

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!

Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea

În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!

Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate

Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!

Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională

Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!

Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?

În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!

Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun

În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!

Foto-pamflete

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete