Web Analytics
scris joi, 08.10.2015

Liberalul Tiberiu Avrămescu: „Sunt un om cu frică de Dumnezeu şi de DNA”

Consilierul local piteştean Tiberiu Avrămescu, a precizat, în cadrul conferinţei de presă a PNL Argeş, motivele pentru care îşi doreşte să candideze la primăria municipiului Piteşti, la alegerile locale din 2016. „Primul motiv ar fi acela că sunt convins că pot câştiga alegerile de anul viitor, pentru că am tot ce îmi trebuie ca să câştig aceste alegeri, inclusiv determinarea necesară. În al doilea rând, mi-am dorit o dezbatere serioasă între candidaţii care şi-au exprimat intenţia de a candida din partea PNL din care să rezulte soluţii pe care să le accepte piteştenii şi care să se finalizeze ulterior într-un proiect câştigător, indiferent care va fi candidatul PNL la primăria Piteşti”, a spus Avrămescu. Acesta şi-a prezentat programul pe care îl propune locuitorilor municipiului reşedinţă de judeţ „pentru a fi discutat, evaluat şi completat” şi care se intitulează „Pentru piteşteni”. „Ideea acestui proiect este aceea că un oraş trăieşte prin oameni, iar primarul unui oraş trăieşte şi lucrează pentru oameni, pentru a le face viaţa mai frumoasă sau pentru a le rezolva problemele. Sunt primul dintre cei patru candidaţi existenţi la ora actuală în PNL care face acest lucru. Sper să nu fiu nici ultimul, nici singurul. Sunt cinci lucruri pe care le propun: o creştere economică sustenabilă şi locuri de muncă mai multe şi mai bune pentru piteşteni, dezvoltarea armonioasă a cartierelor, nu numai a zonei centrale, protejarea mediului, a spaţiilor verzi, atenţie maximă în utilizarea banului public – sunt un om cu frică de Dumnezeu şi de DNA şi o administraţie publică transparentă pentru piteşteni. Viziunea mea este ca, în viitorul apropiat, Piteştiul să devină unul dintre primele 10 cele mai prietenoase oraşe din România, un oraş cu o comunitate activă şi implicată în deciziile administraţiei locale, cu oameni fericiţi să trăiască aici. Sloganul pe care îl simt eu acum este «Primarul vostru, prietenul vostru»”, a mai spus Tiberiu Avrămescu.

Liberalul Tiberiu Avrămescu: „Sunt un om cu frică de Dumnezeu şi de DNA”

I.H.B.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...