Din totdeauna, românii s-au mândrit cu originea lor daco-romană. Decebal şi Traian sunt cele mai de preţ simboluri şi ar fi o mare problemă dacă cineva le-ar pune la îndoială. Este, de asemenea, unanim acceptat faptul că la venirea slavilor procesul de formare a poporului român se încheiase. Acesta este unul din motivele pentru care s-a trecut cu ușurință peste rolul important pe care l-au avut slavii asupra românilor.
În altă ordine de idei, dacă ţinem cont de faptul că procesul de colonizare a Daciei a însemnat aducerea unei populaţii extrem de pestriţe şi nu întotdeauna de cea mai bună calitate, nu văd de ce nu ne-am mândri cu origini dintr-un neam atât de nobil şi viguros cum au fost slavii.
O anumită reticenţă faţă de slavi s-a creat, în timp, și datorită relaţiilor de multe ori tensionate pe care le-am avut cu ruşii. Nu acelaşi lucru putem spune despre raporturile românilor cu alte ramuri ale slavilor, precum cehii, polonezii, sârbii, slovenii etc. Timp de câteva veacuri de la părăsirea Daciei de către romani, teritoriul locuit de români a fost placa turnantă a invaziei din Orient spre Occident a popoarelor migratoare. Goţii, ostrogoţii, vizigoţii, gepizii, avarii, hunii, sarmaţii, pecenegii, cumanii, mongolii au lăsat anumite urme în civilizaţia băştinaşilor, însă un singur popor a avut o influenţă covârşitoare: slavii.
Ţinuturile lor de origine se întindeau între Vistula, Niprul Mijlociu, Lacurile Mazuriene şi Carpaţii Galiţieni, aproximativ Ucraina şi Polonia de azi. Ulterior s-au extins până în Munţii Caucaz şi pe Volga. La începutul secolului şapte au pătruns şi pe teritoriul locuit de români, trecând la sud de Dunăre. Înalţi, blonzi sau roşcovani, se pricepeau la fel de bine atât la mânuitul armelor, cât şi la creşterea animalelor şi cultivarea pământului. S-au creştinat de timpuriu, au adoptat alfabetul chirilic şi aveau structuri politico-administrative complexe. Slavii ne-au influenţat din punctul de vedere al rasei, al organizării sociale şi de stat, al limbii, al culturii laice şi, în special, religioase. Cuvintele de origine slavă alcătuiesc în proporţie de aproximativ 30% vocabularul limbii române. Limba slavonă, cât și alfabetul chirilic au fost folosite timp de sute de ani în biserică pentru săvârșirea actelor liturgice, dar și în cancelariile domnești.
Marele istoric şi slavist Ion Bogdan scria că „nu poate fi vorba de poporul român decât după amestecul cu slavii”. Denumirile de râuri: Bistriţa (râul repede), Dâmboviţa (râul stejarilor), Ialomiţa, Târnava, Crasna, Putna, Milcovul, Teleajenul sunt slave. La fel localităţile Craiova, Vâlcea, Târgovişte, Râmnic, Slatina, Zlatna, Topliţa, Snagov etc. Aceeaşi provenienţă o au nume ca Radu, Dan, Vlad, Bogdan, Pârvu, Dobre, Dragomir. Blajin, destoinic, sfânt, drag, vrednic, prost, lacom, vinovat sunt de origine slavă. Exemplele pot continua şi în alte domenii: economie, armată, justiţie, administraţie. Primele formaţiuni prestatale româneşti, cnezatele şi voievodatele, sunt de inspiraţie slavă. La fel ca mulţi dintre voievozi: Seneslau, Vladislav, Dan, Radu, Bogdan. Sper să nu mă înțelegeți greșit.
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii