Într-una din paginile Jurnalului de operaţii de la Divizia 3 infanterie din Piteşti apare un raport special al Regimentului 30 Dorobanţi Muscel pentru decorarea sublocotenentului Ilie Cristea, post-mortem, cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a (cea mai înaltă distincţie militară ce se acorda ofiţerilor). Se menţionează că acesta căzuse eroic în fruntea plutonului său la atacul dat la Delniţkaia. Pe acest raport, comandantul diviziei, generalul Ioaniţiu (viitorul şef de Stat Major General) a scris doar trei cuvinte: „Merită cu prisosinţă”.
Faptul excepţional este că acest raport era însoţit de o scrisoare scrisă de erou pentru mama sa. Ea a fost purtată de erou timp de trei săptămâni în porthart-ul său, încleştarea luptei nedându-i posibilitatea de a o expedia:
„Octiabry
1 septembrie 1941
În atac
Scumpa mea mamă
Îţi scriu acum când în jurul meu cad vitejii fii al Muscelului în lupta Sfântă a Crucii contra iadului comunist. Obuzele se sparg, gloanţele şuieră şi totuşi nimic nu ne opreşte. Înainte! Cu Dumnezeu pentru Victorie. Avioanele ruseşti ne seceră de sus cu mitralierele, brandurile ne curmă firul zilelor şi totuşi Odessa tot se apropie de noi, încet, încet. Încă 15 km şi gata.
Mamă dragă, stau în groapă cu Icoana Dumitale înainte, te văd ca prin vis şi tot ceea ce odinioară era al meu acum l-am uitat de tot, căci numai ce-i prea frumos se uită.
Mamă dragă, ştii cât de bun cu toţii am fost.
Acel ce vrea să vadă puterea lui Dumnezeu să vină aici şi Dumnezeu ne va ajuta să învingem, căci dreptatea biruie minciuna… dar câte jertfe!… şi câţi vor mai cădea!! Mulţi… Mulţi de tot.
Gândul meu numai la Dumnezeu este şi acolo, la Câmpulungul Muscelului, te văd, mămică, mergând la biserică să te rogi Celui Prea Puternic pentru mine, pentru viaţa mea.
De voi muri, Mamă, dacă Dumnezeu va vrea ca şi ultimul copil ce ţi-a rămas să-l ia la El… nu mă plânge. Sus, în Ceruri, voi fii la Lenuţa… sora mea… pe care am visat-o râzând chiar astăzi. E rău… aşa mi-ai scris… corpul meu va fi înmormântat aicea în Ucraina, unde tot se mai aude cuvânt Românesc.
N-ai să mă poţi vedea şi nici aduce la Câmpulung.
Buna mea Mamă, fii mândră că fiul tău… a murit pe câmpul de onoare în fruntea plutonului său, pentru legile lui Hristos şi în Dreptate. Sublocotenentul Ilie Cristea, fiu de militar, nu putea muri altfel.
Din lumea cea de veci voi vedea o Românie fericită, Mare… aşa cum Bunicii au visat-o… Te voi vedea pe tine, Mamă, gârbovită de durere, cu ochii orbiţi de lacrimi, plângând doi copii pierduţi în acelaşi an.
Şi de va fi prea grea a lacrimii povară, scumpa mea Mamă, şi sus în Ceruri vom fi iarăşi laolaltă… iubindu-ne!
Logodnicei mele, Lenuţei mele dragi, spune-i, Mamă, că voi veghea de sus asupra fericirii ei… că am murit apărând Ţara şi pe ea… Să fie mândră de mine. Am merit dragostea ei. Să se mărite cu unul care o va face fericită. Eu am iubit-o prea mult. Poate de aceea nu va fi a mea.
Spune-i lui Tăticu să crească pe Nelu, cu grijă să nu se stingă neamul nostru. Numele de Cristea să rămână mai departe, să-l facă şi pe el ofiţer al Crucii şi Dreptăţii.
A muri pentru Ţara ta este o cinste de care nu toţi se bucură.
A fi pomenit de urmaşi cu fiori în glas şi în inimă este o onoare de care nu toţi sunt vrednici.
Fii mândră, Mamă, Tată şi Logodnică. Fiţi mândri!
Nu plânsul răscumpără moartea mea. Eroii nu se plâng, ei se preamăresc!
Adresa mamei:
BUDULUCA MARIA, str. Muzeul Fundeni, nr.17, Câmpulung Muscel”
N.B. Această scrisoare am găsit-o în porthartul sublocotenentului Ilie Cristea, mort în fruntea plutonului 2 (Cp.5/R30 Dorobanţi Muscel), în ziua de 21 septembrie 1941, în valea ce desparte Bolşaia Bostanara de Bolşaia Buniţkaia. Semnează comandantul Cp. a 5-a din R. 30 Dorobanţi Muscel, lt. FLOREA STAN.
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii